Sari la conținut

10.000 de pacienți cu hepatita C vor primi tratament fără interferon de luna viitoare

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează joi că se află în etapa finală a procesului de pregătire a reluării prescrierii tratamentului fără interferon pentru pacienții cu hepatita cronică virală C, data estimată pentru ca aceștia să poată beneficia de prescripții medicale fiind 1 mai 2017.

„CNAS a semnat contractele cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita cronică virală C pentru 10.000 de pacienți eligibili. Pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, CNAS va emite formularele specifice de prescriere a tratamentelor respective”, se precizează într-un comunicat al CNAS.

Casa menționează că un alt contract cost-volum-rezultat, pe aceeași arie terapeutică, semnat în urmă cu o lună, vizează alți 2.000 de pacienți eligibili cu ciroză decompensată, medicamentul fiind deja inclus în lista aprobată prin HG nr. 178/04.04.2017.

Potrivit CNAS, noua etapă de tratament pentru hepatita cronică virală C vizează: 9.700 de pacienți cu fibroză F3 și F4 (ciroză compensată), cu fibroză F2 asociată cu manifestări extrahepatice de tip autoimun, cu limfom cu celule B non-Hodgkin, cu hepatocarcinom, cu hemofilie sau talasemie majoră, precum și personalul medical, indiferent de stadiul fibrozei; 250 de pacienți cu insuficiență renală aflați în dializă, stadiile de fibroză F2, F3 și F4 (ciroză compensată); 50 de pacienți cu transplant hepatic; 2.000 de pacienți cu ciroză decompensată.

Tratamentul va fi efectuat cu DCI Dasabuvirum + Ombitasvirum + Paritaprevirum + Ritonavirum pentru primele două grupe de pacienți menționate și cu DCI Ledipasvirum + Sofosbuvirum pentru celelalte două grupe de pacienți, conform CNAS.

După succesul tratării fără interferon a 5.860 de pacienți, în cadrul primului contract cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita cronică virală C, contract finalizat la 1 noiembrie 2016, negocierea și semnarea noilor contracte cost-volum-rezultat, țintind un număr semnificativ mai mare de pacienți pe aceeași arie terapeutică, a reprezentat o prioritate pentru CNAS, susține sursa citată.

În acest scop, conform comunicatului, CNAS a fost autorizată prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 să încheie contracte în limita creditelor de angajament de 3,09 miliarde lei pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum/ cost-volum-rezultat.

„Includerea treptată în tratament a pacienților cu hepatita cronică virală C este necesară în condițiile în care efortul bugetar este mare. Contractele cost-volum-rezultat reprezintă un mecanism care permite eficientizarea acestui efort în beneficiul pacienților, urmărindu-se astfel reducerea incidenței afecțiunii respective în România, în concordanță cu obiectivul prevăzut în programul de guvernare”, a declarat Marian Burcea, președintele CNAS, citat în comunicat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel