Sari la conținut

4 moduri simple şi eficiente prin care te menţii tânăr

Deşi nu a fost descopert până acum secretul tinereţii veşnice, există câteva metode simple prin care poţi întârzia îmbătrânirea

  1. Foloseşte întotdeauna protecţie solară

Dacă îţi protejezi pielea în fiecare zi cu o loţiune cu protecţie UVA şi UVB, efectele dăunătoare ale razelor soarelui vor fi reduse, iar pielea îşi va păstar tinereţea şi strălucirea. În plus, e cel mai bun mod prin care poţi preveni cancerul de piele.

  1. Încearcă dieta mediteraneană

Potrivit unui studiu de lungă durată, acest stil de alimentaţie reduce considerabil riscul problemelor de inimă şi în special al atacului de cord, în cazul vârstnicilor, obezilor sau diabeticilor.  Cercetarea s-a întins pe o perioadă de 5 ani şi a inclus aproximativ 7.500 de spanioli care aveau un risc crescut al bolilor de inimă. Cei care au adoptat dieta mediteraneeană şi-au redus cu 30% riscul, faţă de cei care au urmat un regim alimentar sărac în grăsimi.Dieta mediteraneeană include multe fructe, peşte, carne de pui, fasole, roşii, salate, ulei de măsline, alune, nuci, migdale şi vin.

  1. Fă mişcare

Chiar dacă nu ai timp să mergi la sală, există alte metode pentru a face mişcare de exemplu îţi poţi parca maşina mai departe sau dacă foloseşti transportul în comun poţi coborî cu câteva staţii înainte să ajungi la destinaţie şi restul distanţei mergi pe jos. Plus de asta, uită de lift şi de scările rulante.

  1. Odihneşte-te 7-8 ore pe noapte

Orele necesare pentru somn variază de la persoană la persoană, însă statisticile arată că în general fiecare avem nevoie de 7-8 ore de somn. Sub 6 ore sau peste 9 ore de somn în cazul persoanelor adulte sunt asociate cu dereglarea metabolismului şi cu probleme la nivelul inimii

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel