Sari la conținut

Nutriționist: ”RIDURILE sunt legate de expresie dar și de ALIMENTAȚIE”. Aceste alimente duc la îmbătrânirea pielii și a organelor

Cartofii sau carnea prăjite, dar şi mezelurile sau pateurile grăbesc îmbătrânirea pielii şi a organelor, în timp ce altele, precum somonul, mazărea sau lintea au efectul contrar.

Alimentaţia nesănătoasă afectează nu doar funcţionarea organismului nostru, ci şi modul în care acest lucru se reflectă la exterior.

Unul dintre efectele alimentelor nesănătoase este îmbătrânirea. Specialiştii ne spun care sunt alimentele de care ar trebui să ne ferim dacă nu vrem să îmbătânim înainte de vreme, dar şi ce putem mânca pentru a ne menţine tineri.

Dietă mediteraneană, nu zahăr şi conservanţi

„Ridurile sunt legate de expresie, dar şi de alimentaţie. S-a dovedit că cei care au o dietă nesănătoasă accelerează procesul de îmbătrânire a pielii, dar şi a organelor”, precizează Bogdan Guinea, consultat în nutriţie şi medicină de urgenţă la Cabinetul Medical MC2 din Capitală.

Mai exact, alimentele nesănătoase, dar şi consumul în exces al nutrienţilor de care organismul are nevoie determină o dietă necorespunzătoare, care la rândul ei poate declanşa inflamaţia tubului digestiv.

„Această inflamaţie poate deveni cronică (cum se întâmplă în cazul intoleranţelor alimentare) şi poate determina reacţii ale tuturor organelor corpului, ceea ce duce la accelararea procesului de îmbătrânire”, avertizează specialistul.

Pentru a vă menţine, bazaţi-vă pe dieta mediteraneană şi consumaţi lactate, care conţin vitamine şi calciu, recomandat copiilor, dar şi femeilor în perioada de dinainte de menopauză, pentru a preveni osteoporoza.

Alimentele cu valoare nutritivă scăzută, în schimb, nu ne satisfac nevoile energetice şi conţin conservanţi şi aditivi, care le fac toxice. De asemenea, o dietă cu prea mult zahăr şi carbohidraţi poate duce la producerea unei reacţii chimice numite glicozilare. Aceasta este asociată cu mai multe boli, printre care cele de inimă şi diabetul, dar poate, de asemenea, afecta colagenul şi fibrele din piele.

CELE MAI BUNE

Roşiile, lintea, fulgii de ovăz

O dietă bogată în alimente cu o valoare nutritivă mare poate reduce inflamaţia şi vă poate ajuta să arătaţi cel mai bine cu putinţă.

„Acizii nesaturaţi, cum e omega 3, fructele şi legumele bogate în antioxidanţi au capacitatea de a reduce inflamaţia cronică de la nivelul tubului digestiv”, precizează Bogdan Guinea. Acestea fac parte aşa-numita dietă mediteraneană. Printre alimentele de bază ale unei astfel de diete se numără:

1. Salata Romaine

Este foarte bogată în vitaminele A şi C, E şi în antioxidanţi. Pentru a varia, puteţi opta şi pentru broccoli, spanac, arugula, măcriş, andive.

2. Roşiile

Alături de pepene, grapefruit, guave, sparanghel şi varza roşie, tomatele sunt bogate în licopen (colorant roşu) antioxidant.

3. Peştele

Somonul, tonul şi heringul sunt bogaţi în acizi omega- 3, care luptă impotriva inflamaţiei, încecând să echilibreze aportul de acizi saturaţi din carnea roşie.

4. Lintea, mazărea şi fasolea păstăi

Sunt o sursă importantă de proteine, au foarte multe fibre şi vitamine antioxidante, care păstrează aspectul sănătăos al pielii. „Trebuie însă să fie consumate în cantităţi moderate şi nu în fiecare zi”, recomandă nutriţionistul.

5. Fulgii de ovăz

Ovăzul, ca şi alte cereale integrale, orezul brun, cuşcuşul şi quinoa ajută la reducerea inflamaţiilor. În plus, conţin vitamina B, care ajută la menţinerea sănătăţii pielii.

CELE MAI RELE

Cartofii prăjiţi, mezelurile, alcoolul

Printre alimentele dăunătoare organismului şi aspectului nostru fizic se numără şi:

1. Chipsurile, cartofii prăjiţi

În general orice este prăjit în ulei este plin de grăsimi nocive pentru organism, cu atât mai mult cartofii, care „acţionează ca un burete, absorbind cantităţi mari de ulei”, explică nutriţionistul Bogdan Guinea.

2. Produsele de patiserie

Acestea dăunează prin conţinutul de făină, acizi graşi şi zahăr în exces.

3. Hot dog-ul, şunca, pepperoni (salam condimentat italienesc)

Orice tip de carne procesată are valoare nutritivă scăzută, conţine acizi saturaţi în exces şi nitraţi, ambii contribuind la procesul inflamator.

4. Carnea roşie

Aceasta este principala sursă de acizi graşi saturaţi, care în lipsa acizilor nesaturaţi (de tip omega 3), provoacă un dezechilibru în organism.

5. Alcoolul

Puţin alcool poate fi benefic pentru sănătatea dumneavoastră, însă excesul este extrem de dăunător. „150-250 de mililitri de vin pe zi previn bolile cardiovasculare”, adaugă nutriţionistul Bogdan Guinea.

Cantităţi mai mari pot cauza apariţia bolilor de ficat (inclusiv a cirozei) şi vă pot îmbătrâni prematur. O cercetare recentă arată că, pentru a ne proteja, două zile pe săptămână ar trebui să nu consumăm alcool.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: