5 motive frecvente pentru care plâng copiii mici explicate de Prof. Dr. Mircea Nanulescu

5 motive frecvente pentru care plâng copiii mici explicate de Prof. Dr. Mircea Nanulescu
5 motive frecvente pentru care plâng copiii mici explicate de Prof. Dr. Mircea Nanulescu

Din primele zile şi chiar până în jurul vârstei de 3-4 ani, modalitatea cea mai frecventă prin care copiii se exprimă este plânsul. Prin plâns ei le atrag atenţia celor mari că au nevoie de ajutor sau de atenţie. Chiar dacă părinţii ştiu că acesta va fi modul prin care cei mici vor încerca să le transmită diverse lucruri, plânsul copilului mic generează într-o primă instanţă senzaţia de panică.

Iată care sunt cinci dintre cele mai frecvente motive pentru care plâng copiii mici:

1. Durerile de burtă (colicile)
Colicile apar în primele săptămâni de viaţă ale celui mic şi vor dispărea în jurul vârstei de 3-4 luni. Dacă bebeluşul are burtica tare, bombată, îşi încordează mânuţele, flectează membrele inferioare pe abdomen sau se arcuieşte, atunci înseamnă că are colici. Câteva dintre cauze pot fi: problemele de digestie, excesul de aer înghiţit odată cu laptele, faptul că mănâncă prea repede sau prea mult. Deşi este o reacţie a organismului normală, destul de des întâlnită la bebeluşi, apariţia colicilor nu este obligatorie. Pentru a ameliora aceste simptome, părinţii pot masa uşor abdomenul celui mic, îi pot face o baie călduţă şi îl pot ajuta să se liniştească prin gesturi de afecţiune, atenţie şi răbdare.

2. Apariţia dinţilor
Erupţia dentară apare în jurul vârstei de 4-8 luni în cele mai multe cazuri.
„Cele mai frecvente simptome care anunţă apariţia primilor dinţi sunt: inflamaţia de la nivelul gingiilor şi salivaţia abundentă; iar copilul duce obiecte sau mâna la gură şi este agitat, inclusiv în timpul nopţii. Pentru a ajuta la calmarea acestor senzaţii pe care copilul mic le resimte în perioada erupţiei dentare, părinţii au la dispoziţie medicamente cu efect antipiretic, analgezic şi antiinflamator, care au un gust plăcut pentru copii, de portocale sau căpşuni, şi care se pot administra începând cu vârsta de trei luni conform indicaţiilor de dozaj din prospect. Suplimentar, pentru a atenua durerea local, se poate masa uşor cu degetul gingia inflamată, cu geluri speciale.” declară Prof. Dr. Mircea Nanulescu – medic pediatru, UMF Cluj-Napoca.

Pentru că în această perioadă copilul are tendinţa să îşi introducă degetele în gură, o recomandare este să îi daţi un inel din silicon pe care el îl poate „ronţăi” şi cu care se poate juca. Alimentaţia trebuie ajustată corespunzător, cu mesele mai mult lichide.

3. Otita
Otita medie acută apare frecvent ca o complicaţie a unei răceli banale şi va fi suspectată la un copil răcit, la care febra durează mai mult de 2-3 zile, se asociază agitaţia sau dacă din ureche/ urechi se scurg secreţii purulente. Din cauza unor particularităţi structurale la vârsta mică, otita medie acută este mai frecventă la sugar şi copilul mic.
„Mai mult de două treimi dintre copii au cel puţin un episod de otită medie acută până la vârsta de trei ani. Cele mai des întâlnite simptome ale otitei sunt durerea, tendinţa copilului de a-şi freca urechea mai des, secreţii abundente ale urechii şi stările de nervozitate. Dacă se bănuieşte otita medie acută, este necesar consultul medical pentru indicarea tratamentului adecvat, pentru a evita riscul unei evoluţii prelungite şi scăderea auzului sau chiar surditate. Durerea poate fi calmată prin administrarea analgezicelor pentru copii, pe bază de ibuprofen, care sunt bine tolerate şi care nu conţin zahăr sau conservanţi” sfătuieşte Prof. Dr. Mircea Nanulescu – medic pediatru, UMF Cluj-Napoca.

4. Durerea de cap
Durerea de cap apare indiferent de vârstă şi este una dintre cauzele din care cei mici pot plânge. De obicei, aceasta este asociată febrei, apariţiei dinţilor sau problemelor de vedere. Este bine să mergeţi cu copilul la medicul pediatru astfel încât să vă asiguraţi că nu este nimic grav întrucât durerea de cap poate fi un simptom care apare în diferite afecţiuni, printre care şi meningita.

5. Durerea în gât
Durerea în gât este cauzată de inflamaţia produsă de microbi (bacterii sau virusuri), la nivelul căilor respiratorii superioare. Zonele afectate în mod obişnuit sunt faringele şi laringele (parte a gâtului care conţine corzile vocale). Apariţia durerii în gât poate fi semn de faringită virală, de amigdalită streptococică sau vesteşte bolile copilăriei – varicela, rujeola sau oreionul. Pentru a ameliora durerea îi puteţi da celui mic un medicament analgezic şi antiinflamator – cum ar fi ibuprofen, însă consultul medical este recomandat pentru identificarea cauzei corecte a durerii. În această perioadă, încercaţi să îi pregătiţi celui mic mese în principal lichide pe care să le servească uşor călduţe, nu fierbinţi, pentru a se evita agravarea inflamaţiei din gât.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *