Sari la conținut

6 organe importante pe care ţi le distruge fumatul

Rezoluţiile de Anul Nou le poate da un impuls celor care vor să se lase de fumat, motivându-i.
Rezoluţiile de Anul Nou le poate da un impuls celor care vor să se lase de fumat, motivându-i.

Pe lângă tusea productivă, rezistenţa scăzută şi mirosul neplăcut, fumatul îţi distruge nu doar plămânii ci şi alte organe importante. Mai întâi chimicalele din ţigări ajung în plâmâni, de unde îşi croiesc drum către restul corpului, efectele fiind letale.

Statisticile sunt cutremurătoare – în fiecare an 480 000 de oameni mor din cauze care au legătură cu fumatul. Iată lista cu organele care resimt efectele devastatoare:

1.Plămânii

Cel mai devreme cedează plămânii în cursa împotriva omului cu coasă. Cancerul de plămâni, emfizemul pulmonar şi bronşitele sunt trei dintre cele mai cunoscute afecţiuni asociate cu fumatul. 80% din cazurile de cancer de plămâni au legătură cu fumatul. Fumul de ţigară paralizează plămânii, îi irită şi îi face să producă mucusul, iar respiraţia are de suferit de pe urma acestuia. Plamânul se înnegreşte şi devine tare, astmul şi cancerul urmează să intre în scenă. Ţesutul pulmonar afectat nu se poate regenera.

2. Pielea

Chiar dacă nu este un organ, pielea are o importanţă majoră, iar fumatul o distruge în foarte multe feluri. În primul rând, pielea se îngroaşă, apar cearcăne proeminente, pungi sub ochi, riduri, se pierde elasticitatea. În al doilea rând, există riscul cancerului de piele, psoriazis şi vindecare încetinită. Pe de cealaltă parte, pielea este o barieră pentru tot felul de germeni şi bacterii, iar faptul că ne îmbolnăvim foarte des se datorează fumatului.

3.Uterul

Se ştie faptul că ţigările afectează productivitatea.Fumatul creşte considerabil riscul de sarcină extrauterină, când embrionul se dezvoltă în afara uterului în trompele falopiene.De asemenea, fumatul scade şansele fertilizării in vitro.

4. Penisul

Fumatul afectează şi erecţia bărbaţilor. Un studiu a arătat că nefumătorii au avut erecţii mai durabile şi mai rapide decât fumătorii. După ce s-au lăsat de fumat mulţi bărbaţi au observat cum activitatea lor în dormitor s-a îmbunătăţit.

5. Ochii

Pungile de sub ochi şi cearcănele sunt inestetice, însă s-a descoperit o legătură între fumat şi afecţiuni ale ochilor: cataractă, glaucom, sindromul ochilor uscaţi şi chiar pierderea vederii.

Fumatul atacă ochiul din două părţi., prima dată prin fumul de ţigară care irită ochiul şi îl usucă. A doua oară nicotina îngreunează fluxul sanguin spre nervul optic care nu primeşte astfel destui antioxidanţi.

6.Ficatul

Ficatul nu este afectat doar de consumul de alcool. Fumatul este mult mai periculos pentru ficat decât alcoolul, după cum arată un studiu realizat în 2011, care spune că aproape toate cancerele de ficat sunt asociate fumatului. Statisticile arata ca doar 21% sunt asociate cu hepatita C, 16% sunt asociate cu obezitate, 13% cu hepatita B şi abia 10% cu alcoolul.

 

Niţu Ana Maria

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel