A fost aprobat un nou tratament pentru migrene

A fost aprobat un nou tratament pentru migrene
A fost aprobat un nou tratament pentru migrene

Food and Drug Administration a aprobat un nou tratament pentru migrene, este vorba despre Zecuity, un sistem de plasturi de unică folosinţă, cu baterii care elimină durerea, greaţa şi ameţeala provocate de migrene.

,,Pe lângă durerile puternice de cap, pacienţii care suferă de migrene se plâng şi de alte simptome ca greaţa”, a explicat Lawrence C. Newman, director la Headache Institute de la spitalul St. Luke’s-Roosevelt, New York.

La pariţia migrenei, plasturele este aplicat pe braţ sau coapsă şi după ce este activat cu o apăsare de buton, timp de patru ore, sunt eliberate în organism 6,5 miligrame de medicament.

În cadrul studiilor, 800 de pacienţi care sufereau de migrene au folosit mai mult de 10.000 de plasturi, iar traamentul s-a dovedit sigur şi eficient, eliminând durerea, greaţa şi sensibilitatea la lumină şi sunete în doar două ore.

Cele mai frecvente efecte adverse care au părut la aproximativ 5% dintre pacienţi au inclus durere, furicături, senzaţie de mâncărime sau disconfort în locul unde a fost aplicat plasturele.

Medicamentul este contrindicat persoanelor care suferă de afecţiuni ale inimii sau hipertensiune.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

2 Comments

  1. Acum 4 ani am suferit o depresie, cel putin asa credeam eu. Am divortat si am avut senzatia ca toata lumea mi s-a clatinat si urmeaza sa se destrame. Parca mergeam din rau in mai rau in fiecare zi. Am tinut-o asa pana acum un an cand la recomandarea unei prietene am fost la o serie de sedinte de coaching cu Anne de la Centrul Armonia (prietena mea saraca imi tot spunea de luni de zile…) In timpul sedintelor, ce pot sa spun M_AM DESCOPERIT. Am reinvatat cine sunt, ce sunt si cat de frumoasa sunt, am invatat cum sa fac fata diverselor situatii si cum sa ma privesc. Evident ca nu era depresie in adevaratul sens al cuvantului, ci doar uitasem cine sunt. Sunt mandra de mine pentru pasul facut. De multe ori depresia o confundam cu gandirea negativa, o imagine despre noi dezastruoasa, etc…

  2. Buna ziua as avea o intrebare am o mare durere de capbde citva ani o databpe luna ma dore 3/4 zike chiar si la 3 saptamini numi trece dupa ninic am facut tote controle neuro.si de tote nu stiu ce sa mai iau credeti ca mati putea ajuta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *