Sari la conținut

Ia acest amestec uimitor la 20 de minute după masă ca să ”topești” grăsimea de pe burtă

Ai nevoie doar de două ingrediente ca să-ți prepari un adevărat elixir care stimulează metabolismul și îmbunătățește digestia.

Tot ce trebuie să faci e să iei un grapefruit mare pe care să-l tai în două, să scoți pulpa cu ajutorul unei linguri și să o pui în blender. Adaugă, apoi, o lingură de miere de albine și mixează bine. Consumă băutura la aproximativ douăzeci de minute după ce ai luat masa de prânz.

Bogat în antioxidanți, grapefruitul și sucul său țin la distanță cele mai crunte boli și întârzie îmbătrânirea. Naringenina, antioxidant prezent în grapefruit, echilibrează cantitatea de insulină și glucoza din organism și luptă cu diabetul. Cel de-al doilea efect benefic al naringeninei este ajutorul dat ficatului în arderea grăsimilor. Antioxidantul se află într-o strânsă legătură cu ficatul, astfel încât grăsimile ingerate la fiecare masă sunt arse și nu depozitate.

Grapefruitul este foarte popular datorită efectelor sale miraculoase în curele de slăbire, mai ales pentru că are doar 25 de calorii (la suta de grame). El are proprietăți chimice care reduc nivelul de insulina, conducând asftel la scăderea în greutate.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel