Acesta este noul „OZN” de la Spitalul Universitar

Acesta este noul „OZN”  de la Spitalul Universitar
Acesta este noul „OZN” de la Spitalul Universitar

Nicolae Oprea

Pacienții au la dispoziție de câteva zile cea mai modernă sală de operație din România, unde medicii intervin chirurgical fără… bisturiu
Pacienţii români au la dispoziţie de câteva zile, la Spitalul Universitar din Bucureşti – Secția Chirurgie IV, cea mai modernă sală de operaţii din ţară, unde majoritatea intervenţiilor se efectuează laparoscopic. Noua sală de operații este ultramodernă, iar orice pacient care intră aici poate avea impresia că vede un… ,,OZN”! Totul a fost posibil în urma unei sponsorizări generoase în valoare de 235.000 de euro, venită din partea unei companii franceze de energie.
Medicii de aici spun că de acum vor putea face operaţii care până în prezent erau destul de greu de realizat la „Universitar”, iar noutatea absolută a noii săli de operații este că doctorii Secției Chirurgie IV vor putea stabili patologia bolnavului într-un timp foarte scurt, chiar în sală! De exemplu, în cazul în care un pacient are o piatră la colecist ce se deplasează, medicii vor putea interveni chirurgical imediat, în aceeaşi sală. Asta pentru că echipamentele achiziționate sunt de ultimă generație, cu o linie laparoscopică ce permite conectarea cu aparatura endoscopică sau colonoscopică.
Sala va fi folosită atât pentru in­tervențiile de urgență, cât și pentru cazurile programate, iar patologiile sunt diverse, precum cele digestive (colecistectomii, apendicectomii, neoplazii intestinale şi gastrice), hepatice, ale peretelui abdominal (hernii, enetraţii, evisceraţii), cura varicelor hidrostatice, neoplazii la sân, neoplazii genitale.
Ventilație proprie
Conducerea spitalului se aşteaptă ca în această sală să fie operați anual aproximativ 1.600 de pacienți, fie la urgenţă, fie programaţi. O altă caracteristică, în premieră pentru spitalele din România, este că această sală are un sistem de ventilaţie propriu, care nu permite pătrunderea aerului de afară. Acesta va fi filtrat şi „purificat”, astfel încât să se evite pătrunderea unui virus sau  microb.

22 Universitar 6ND _0156
Astfel, pacienţii vor avea la dispoziţie o sală de operaţie ultramodernă, unde de bază este intervenţia laparoscopică  şi minim-invazivă, adică fără incizii şi tăieturi foarte mari care se vindecă greu. Totodată, sala are un generator propriu de alimentare cu energie electrică  care poate asigura funcționarea în cazul unei pene de curent.
„Odată cu dotarea noii săli de operaţie, obiectivul nostru este să creştem, pe de o parte, numărul intervenţiilor chirurgicale realizate anual, iar pe de altă parte numărul intervenţiilor chirurgicale laparoscopice minim-invazive, reuşind astfel să ne apropiem cât mai mult de tendinţele moderne de tratament. Pentru secția noastră este, cu siguranță, cea mai mare investiție din ultima perioadă”, spune prof. dr. Costel Savlovschi, medic primar chirurg la Universitar.
Medicii învață aparatura
Noua aparatură este din Japonia şi nu este foarte uşor de „mânuit”! Astfel că medicii care vor opera în această unitate au fost instruiţi „la sânge” pentru a dobândi foarte bine noile cunoștințe despre utilizarea aparaturii sălii de operații, care poate fi „comparată” cu pupitrul de comandă al navetei Enterprise din celebrul serial Star Trek. De altfel, unul dintre reprezentanţii companiei care a produs această aparatură de peste 200.000 de euro va fi prezent în sala de operaţii, la început, chiar în timpul intervenţiilor chirurgicale, pentru a-i ajuta pe medici să se descurce cu noii „roboți” de la etajul șapte al spitalului.
Printre cei care au ajutat foarte mult la această realizare, ca intermediari între spital şi sponsor, au fost cei de la Asociația „Dăruiește viață” ce luptă pentru drepturile pacienţilor din România.

Studenții pot vedea live operațiile

Foarte interesant este că lămpile de deasupra mesei de operație sunt dotate cu mai multe camere video, foarte performante, care pot transmite imagini într-o sală de curs, aflată la același etaj. Aici pot sta până la 20 de studenți, medici sau rezidenți care pot asista astfel la intervenția chirurgicală, pe un televizor, fără a fi nevoiți să mai intre în sală. Totodată, instrumentele de colonoscopie sau endoscopie pot transmite și ele imagini în sala de curs, acolo unde au posibilitatea să asiste medici specialiști care pot ajuta la stabilirea patologiei.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

4 Comments

  1. Nu e de gluma ce rase „locuiesc” OZN-ul.

  2. OZN este prescurtarea de la obiect zburator neidentificat.

    • Mai studiati d-lor si vedeti ce sali de operatie au altii prin alte tari …imi vine sa rad …santeti penibili .induceti lumea in eroare si la Alba au asa sala. Incompetentilor!!! Daca au 2 monitoare in plus nu inseamna nu stie ce ,mare scofala . Reclama desantata pt mitici spagari ,sa le creasca spaga…Mai bine ati pune lacatul pe spital si ati iesi in strada sa va dea salarii ,sa nu mai stati la plic. Dar n-o s-o faceti niciodata pentru ca n-o sa va dea niciodata atata salar cat luati voi de la pacienti. De la voi pleaca toata putreziciunea din sistem ,daca voi ati vrea,ati putea schimba totul si ati trai mai linistiti, dar nu vreti … Stiu ,pentru am fost unul dintre voi…

  3. Mai studiati d-lor si vedeti ce sali de operatie au altii prin alte tari …imi vine sa rad …santeti penibili .induceti lumea in eroare si la Alba au asa sala. Incompetentilor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *