Adio prezervative! O nouă metodă de contracepție ține la distanță SIDA și alte boli cu transmitere sexuală fără să reducă plăcerea

Adio prezervative! O nouă metodă de contracepție ține la distanță SIDA și alte boli cu transmitere sexuală fără să reducă plăcerea
Adio prezervative! O nouă metodă de contracepție ține la distanță SIDA și alte boli cu transmitere sexuală fără să reducă plăcerea

Un nou inel vaginal contraceptiv și cu rol de protecție împotriva maladiilor cu transmitere sexuală, în special SIDA și herpesul genital, va fi testat clinic în curând.

Acest dispozitiv contraceptiv, prezentat de revista științifică PLOS ONE, ar putea reprezenta o alternativă la medicația anticoncepțională și va permite, printre altele, eliberarea timp de 90 de zile a unei substanțe antiretrovirale, care inhibă și transmiterea virusului HIV.

Oamenii de știință implicați în lupta împotriva HIV/SIDA caută de mai multă vreme să dezvolte un inel de acest tip, amintește Rowena Johnston, vicepreședinte al amfAR, o fundație americană anti-SIDA.

„Dacă este vorba despre un sistem care funcționează timp îndelungat, fără ca femeile să fie nevoite să se gândească la protecție ori de câte ori fac dragoste, există toate semnalele că va fi o alegere bună”, a declarat ea pentru AFP. Chiar dacă acest inel nu oferă protecție decât pentru rapoartele sexuale vaginale, și nu pentru cele anale, el va reprezenta un instrument extrem de util pentru numeroase femei, conform reprezentantei amfAR.

Cele două substanțe medicamentoase eliberate de inel, levonorgestrel și tenofovir, sunt deja folosite în întreaga lume împotriva sarcinilor nedorite și a infectării cu HIV.

Tenofovir, care acționează împotriva virusului HIV și a herpesului genital, este luat sub formă orală de 3,5 milioane de oameni din întreaga lume. Pentru a fi eficient împotriva HIV, el trebuie ingerat zilnic, sub formă de pilule. Sub formă de gel, această substanță trebuie aplicată atât înainte, cât și imediat după întreținerea de relații sexuale.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. cred ca este o pacaleala , atat timp cat hiv nu se vindeca cum te-ai putea proteja ? prostii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *