Sari la conținut

Alimente „rele” care te scapă de grăsimea de pe burtă

Mâncarea cu o proastă reputaţie nu este în fapt aşa de rea. Multe dintre alimente vă pot ajuta să slăbiţi. Iată care sunt acestea!

Ouăle

Când vine vorba de alimentaţia sănătoasă puţine produse au stârnit atâtea controverse precum ouăle. Cele mai recente cercetări susţin că un ou pe zi este o sursă alimentară sigură şi hrănitoare pentru majoritatea adulţilor. Ei bine, un ou în fiecare zi la micul dejun te poate ajuta să pierzi în greutate. Motivul? Ouăle conţin multe proteine şi este nevoie de timp pentru a le digera. Consumul de proteine dimineaţa poate păstra stomacul plin, astfel încât să mănânci mai puţin în restul zilei.

Friptura

Ani de zile experţii în alimentaţie i-au sfătuit pe oameni să mănânce mai puţină carne roşie. Dar friptura nu este întotdeuna un coşmar pentru talie. O friptură slabă de vită are tot atâtea grăsimi saturate câte are un piept de pui fără piele. Friptura este încărcată cu proteine care te menţine sătul mai mult timp. Indicat este consumul de muşchi file de vită de dimensiunea unei palme.

Carnea de porc

Termenul „carne de porc” a fost utilizat pentru a descrie tot felul de excese, deci nu e de mirare că multe diete o exclud. Însă, această carne albă nu este ce se crede. Muşchiuleţul de porc este azi cu 31% mai flexibil decât era în urmă cu 20 de ani, iar acest lucru face ca beneficiile consumării lui să fie similare cu cele ale cărnii macre de vită.

Pastele

Decât evitarea pastelor, este mai benefică trecerea la cereale integrale în porţii mici. Ultimele studii arată că oamenii care consumă porţii mici din astfel de cereale îşi păstrează talia subţire şi îşi menţin greutatea în limite normale.

Nucile

Sunt bogate în substanţe nutritive, proteine şi fibre care ajută la stabilizarea zahărului în sânge. Chiar dacă o să vă alegeţi cu câteva grame de grăsime în plus ronţăind un pumb de nuci tot e mai bine decât să vă înfigeţi în platoul cu prăjituri. Chiar unul de arahide poate fi un aliat al acestei diete. Studiile arată că în cantităţi mici, alimentul controlează foamea, fără a produce o creşetere în greutate.

Brânza

O dietă bogată în calciu obţinut din produsele lactate poate ajuta la pierderea în greutate, spre deosebire de suplimentele alimentare care par să nu aibă acelaşi efect.

Cafeaua

Cafeaua ajunge în categoria alimentelor nesănătoase doar dacă este consumată în exces sau este amestecată cu smântână, zahăr sau siropuri aromate. Dacă o beţi neagră impulsionează organismul să ardă grăsimile şi caloriile. O cafea amestecată cu lapte degresat în care se adaugă calciu şi vitamina D şi un îndulcitor artificial sau o linguriţă de zahăr nu este chiar un capăt de ţară.

ATENȚIE LA PORȚII!

Orice aliment poate fi dăunător dacă este consumat în exces. Secretul este să apelăm la porţii mici ca să ne putem controla greutatea. Nutriţioniştii se împotrivesc mai nou interzicerii alimentelor preferate. O strategie mai bună este să stabileşti limite cantitative.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel