Sari la conținut

Alimente ”rele”care te scapă de burtă

Pasta with tomato sauce and parmesan

Reducerea cantităţii de alimente este una dintre „regulile” necesare pentru ca o dietă să funcţioneze corespunzător, însă, de cele mai multe ori, senzaţia de foame persistă, motiv pentru care multe dintre curele de slăbire dau greş.

Cu toate acestea, senzaţia de foame poate fi stăpânită fără să fie consumate calorii în plus. De fapt, consumul unor anumite alimente trimite un semnal creierului şi linişteşte pofta de mâncare.

1. Fasole şi mazăre

Aceste alimente sunt bogate în proteine, fibre, antioxidanţi, vitaminele B şi fier. Cu cât o persoană consumă mai mult aceste alimente, cu atât apetitul său va fi sub control.

2. Carne de porc

Când vine vorba de reputație proastă, carnea de porc bate tot, asta și pentru că, de obicei, e consumată în exces, oricum ar fi preparată.
Un avantaj ar fi faptul că mușchiul de porc din magazin este mult mai slab acum.

3. Paste

Decât să renunțați la delicioasele paste când țineți diete, înlocuiți-le cu varianta lor completă – pastele integrale și încercați să micșorați puțin porțiile.

Studii au dovedit că persoanele care mănâncă alimente integrale de câteva ori pe zi (pâine, cereale sau paste integrale) slăbesc mult mai frumos și mai armonios decât cei care fac eforturi să se abținĂ de la făinoase.

Alimentele integrale vă ajută să ardeți cu precădere grăsimea de pe abdomen.

4. Ciocolată

Ciocolata neagră poate ajuta la reducerea tensiunii arteriale şi contribuie la protejarea inimii şi a creierului. Ciocolata neagră este mai consistentă decât ciocolata cu lapte, astfel că organismul nu va mai simţi nevoia de a consuma alte gustări, fie ele dulci ori sărate.

5. Ouă

Persoanele care consumă ouă la micul dejun nu vor mai simţi senzaţia de foame până la prânz. Acest lucru se întâmplă datorită proteinelor. Cercetătorii spun, de asemenea, că persoanele care consumă alimente bogate în proteine la micul dejun vor consuma mai puţine calorii pe parcursul zilei.

6. Brânzeturi

Mulți nutriționiști au tendința de a interdice brânzeturile în diete, însă studiile au arătat că organismul arde mai multe calorii când primește suficient calciu. Asta nu înseamnă că trebuie să luați suplimente. Uitați de brânzeturile sofisticate, cu mucegaiuri sau de burduf, pentru că gustul bun e dat și de grăsimi pe măsură.

Cumpărați doar iaurturi și lapte cu 1,5-1,8% grăsime, brânză dietetică sau telemea slabă.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel