Apa de gură și periuțele scumpe nu au niciun efect. Ce trebuie să faci, de fapt, ca să nu-ți pierzi dinții

Apa de gură și periuțele scumpe nu au niciun efect. Ce trebuie să faci, de fapt, ca să nu-ți pierzi dinții
Apa de gură și periuțele scumpe nu au niciun efect. Ce trebuie să faci, de fapt, ca să nu-ți pierzi dinții

Un specialist britanic în stomatologie afirmă că efectele bolilor gingivale au fost mult exagerate, în scopul de a spori vânzările de apă de gură şi periuţe de dinţi cu design special.

Dar aceste produse nu sunt neapărat necesare; spălatul regulat pe dinţi, alimentaţia sănătoasă şi evitarea fumatului sunt cele mai eficiente mijloace de îngrijire a dinţilor.

Paul Batchelor, conferenţiar în cadrul University College London, a declarat recent că periodontita – o boală a gingiilor frecvent întâlnită – este o componentă normală a procesului de îmbătrânire şi că sângerările gingivale în timpul periajului nu înseamnă neapărat că persoanei respective îi vor cădea în scurt timp toţi dinţii.

Este o exagerare, a spus el. Dacă o persoană nu se spală regulat pe dinţi, va avea o tendinţa spre inflamaţii şi sângerări ale gingiilor, dar acestea nu vor avea impactul sever şi rapid arătat în reclame. Acest fel de „a crea o problemă” în mintea utilizatorilor este un mijloc de a-i convinge să cumpere mai multe produse scumpe de îngrijire a dinţilor şi tratamente stomatologice costisitoare.

Doar 10% dintre persoane au nevoie de tratamente pentru boli gingivale, iar dentiştii ar trebui să se concentreze asupra celor care fumează şi au o alimentaţie proastă.

Desigur, sângerările gingivale nu trebuie ignorate, a adăugat el, deoarece indică faptul că persoana respectivă nu se spală corect pe dinţi, ceea ce poate duce la apariţia cariilor.

Spălarea regulată cu o pastă de dinţi ce conţine fluor este cea mai bună metodă de a preveni cariile, care reprezintă o problemă mult mai serioasă, a spus el.

Iar tratamentele stomatologice costisitoare împotriva periodontitei vor avea prea puţin  efect dacă oamenii nu au grijă regulat de dinţii lor, a afirmat expertul într-un articol publicat în British Dental Journal.

În cazurile mai grave de periodontită, se poate recurge la tratamente stomatologice adecvate, realizate de profesionişti, pentru a preveni pierderea dinţilor, a explicat Frances Hughes, specialist în domeniul periodontitei la King’s College London

Aboneaza-te la newsletter-ul DOCTORULZILEI.RO

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *