Apa potabilă contaminată cu cocaină

Consumul de cocaină a devenit atât de obișnuit în Marea Britanie încât s-a constatat o contaminare a apei potabile cu acest drog, potrivit unui raport citat de The Independent.

Într-un studiu cu privire la evaluarea pericolelor din compușii farmaceutici care apar în apa potabilă, oamenii de știință au descoperit urme de cocaină după ce au trecut apa prin tratamente intensive de purificare.

Experții de la Inspectoratul pentru Apa Potabilă (DWI) au găsit în apă benzoilecgonină, forma metabolizată a cocainei care apare după ce a trecut prin corpul uman. Același compus este căutat la testele antidrog de urină care urmăresc consumul de cocaină.

Steve Rolles, de la Transform, un grup de reflecție privind politica drogurilor, a declarat pentru The Sunday Times că rezultatele reprezintă un indicator al gradului actual de utilizare a drogurilor în Marea Britanie.

„Avem aproape cel mai înalt nivel de utilizare a cocainei din Europa de Vest”, a spus el, adăugând că acest tip de drog este tot mai ieftin și, din acest motiv, numărul consumatorilor este într-o creștere constantă.

Potrivit organizației de caritate DrugScope, există în jur de 180.000 de dependenți de cocaină ‘crack’ (obținută prin extracție cu solvenți și care are o puritate de 100 % — n.r.) în Anglia și se estimează că aproape 700.000 de oameni cu vârste cuprinse între 16 și 59 de ani consumă cocaină în fiecare an în Marea Britanie.

Pe lângă benzoilecgonină, oamenii de știință au mai găsit reziduuri de ibuprofen (analgezic) și de carbamazepină, un medicament pentru tratarea epilepsiei. Apa potabilă testată conținea și cantități semnificativ mai mari de cofeină.

Totuși, într-o evaluare a riscului privind prezența produselor farmaceutice în rețeaua de apă, un recent raport al agenției Public Health England a constatat că în apa potabilă a fost identificată o concentrație de 4 nanograme de cocaină pe litru, cantitate care este puțin probabil să prezinte un pericol pentru sănătatea publică.

„Aportul de compuși detectat în apa de băut este mai mic cu mai multe ordine de mărime decât nivelul dozelor terapeutice”, se arată în raportul citat.

De aceea, este puțin probabil ca produsele farmaceutice detectate să prezinte un risc pentru sănătate, scrie The Independent.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *