,,Aproape mi-am pierdut sânul din cauza unei înţepături de ţânţar” Mărturia şocantă a unei femei infectate cu o bacterie carnivoră

,,Aproape mi-am pierdut sânul din cauza unei înţepături de ţânţar” Mărturia şocantă a unei femei infectate cu o bacterie carnivoră
,,Aproape mi-am pierdut sânul din cauza unei înţepături de ţânţar” Mărturia şocantă a unei femei infectate cu o bacterie carnivoră

O britanică povesteşte cum o banală înţepătură de ţanţar de la nivelul pieptului era să o lase fără un sân.

În luna martie, în timp ce se afla in concediu în Egipt, Natalie Thomason a fost muşcată de trei ori de un ţânţar, în zona pieptului, singurul loc neacoperit de haine.

Muşcăturile i-au cauzat o infecţie extrem de puternică la nivelul unuia dintre sâni. Acesta a ajuns vânăt în întregime iar pielea a inceput să-i crape.

Câteva săptămâni mai târziu femeia a ajuns în stare critică. La spital medicul i-a spus că există riscul să-i taie complet sânul infectat. Doctorii au anunţat-o că are fasceită necrozantă, o infecţie bacteriană rară, care poate distruge pielea şi ţesuturile moi de sub ea, incluzând grăsimea şi ţesutul care acoperă muşchii.

Cazul ei a devenit asemănător unei gangrene iar Nicole nu mai suporta mirosul îngrozitor cauzat de rănile de pe sân. Medicii au reusit să-i salveze sânul, însă au tăiat aproape 3 cm în adâncime în jurul acestuia pentru a îndepărta ţesutul infectat.

„Mă simt norocoasă că sunt în viaţă şi că sunt întreagă, însă nu ştiu dacă voi mai merge în vacanţă în astfel de zone”, a mai declarat ea.

Fasceita necrozantă, cunoscută şi sub numele de gangrenă streptococică, este o afecţiune provocată de streptococii beta-hemolitici patogeni; este o infecţie acută, fulminantă, a ţesutului subcutanat şi a fasciei musculare profunde.
Fiind o boală provocată de streptococi, fasceita necrozantă intra în categoria streptocociilor cutanate.
Fasceita necrozantă este o boală rar întâlnită în practica medicală, dar este o boală gravă, putând determina chiar şi decesul pacienţilor afectaţi.

În Marea Britanie sunt înregistrate în jur de 500 de cazuri anual şi aproximativ 25% dintre cei afectaţi nu supravieţuiesc.

Multe persoane care dezvoltă aceast afecţiune au un sistem imunitar slăbit. Natalie Thomason suferă de diabet de tip 2, de aceea avea un risc foarte crescut.

Boala se dezvoltă atunci când bateria pătrunde în corp de cele mai multe ori prin intermediul unei răni sau zgârieturi minore.

În fazele incipiente este dificil de diagnosticat deoarece singurele simptome apărute sunt durerea şi febra inexplicabilă. Ulterior apare edemul şi durerea musculară.

Pielea este roşie putând prezenta bule cu un continut seros sau sanguinolent. Apoi tegumentul se învineţeşte. Infecţia se poate extinde până la nivelul fasciei musculare profunde determinând în stadiile finale, o stare toxică severă urmată de  insuficienţă multiplă de organ şi soc toxico-septic.

Pacienţii trebuie să fie trataţi de urgenţă, de obicei cu antibiotice puternice şi intervenţii chirurgicale pentru eliminarea ţesutului afectat.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *