Sari la conținut

ARPIM: 70% din procesul de productie a vaccinurilor este testare

Procesul de fabricare a unui vaccin, din momentul achiziției materiei prime și până când acesta ajunge să fie distribuit, este unul complex, supus unei testări riguroase realizate de producător, de autoritățile din țara care produc vaccinul, dar și de autoritățile din țara în care se distribuie vaccinul.

„Perioada de producție a unui vaccin durează între 3 luni și 2 ani în funcție de tipul vaccinului. Pe tot parcursul procesului de fabricare vaccinul este testat de sute de ori pentru a se asigura calitatea și eficiența acestuia. Un vaccin a cărui producție a fost demarată în trimestrul 1 al acestui an, va fi gata pentru distribuție în trimestrul 4 al anului 2019. Tocmai de aceea este important ca anticiparea nevoii de vaccinare să fie una conform cu realitatea şi transmisă producătorilor în timp util.

Este nevoie de un nivel mai mare de predictibilitate în ceea ce privește achiziția de vaccinuri și de un dialog constant cu producătorii de medicamente, astfel încât aceștia să poată ajusta planul de producție și livra vaccinurile în timp util. Fără această predictibilitate, orice țară se poate confrunta cu o criză a vaccinurilor”, a declarat Liviu Popescu, Director Relații Externe Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Organizația Mondială a Sănătății recomandă o acoperire vaccinală de 95%, însă conform Societății Române de Microbiologie, România înregistrează procente sub 75%. Menținerea unui nivel ridicat de acoperire vaccinală contribuie la păstrarea imunității de grup și, implicit, la protejarea celor care nu pot fi imunizați pentru că încă nu au ajuns la vârsta necesară pentru a li se administra un anumit vaccin sau pentru că starea lor de sănătate nu permite imunizarea.

„Este important ca toți părinții să fie convinși de faptul că vaccinurile sunt sigure, sunt eficiente și protejează copilul de afecțiuni severe. Tusea convulsivă, difteria, poliomielita, tetanosul neonatal sunt afecțiuni grave, rar întâlnite astăzi datorită vaccinării, care odată contractate au consecințe majore asupra dezvoltării copilului și pot duce în unele cazuri la deces. Scăderea ratei de vaccinare va duce în timp la creșterea incidenței acestor afecțiuni.

Sunt multe mituri care circulă în ceea ce privește conținutul vaccinurilor. Îi sfătuiesc pe pacienți să discute toate  temerile pe care le au legate de vaccinare cu medicii de familie sau medicii pediatri, pentru a fi corect informați și pentru a înțelege că vaccinarea este cea mai bună metodă de protejare a nou-născuților împotriva bolilor care pot fi fatale”, a declarat Dr. Valeria Herdea, Președinte Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie.

În prezent, la nivel mondial, sunt disponibile vaccinuri pentru 28 de afecțiuni și alte 180 de vaccinuri sunt în proces de cercetare și dezvoltare.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel