Sari la conținut

Au descoperit fântâna tinereții. Ce mănâncă cei mai longevivi oameni de sunt sănătoși și trăiesc peste o sută de ani

Locuitorii din cinci zone ale planetei, denumite Zone Albastre, trăiesc mai mult decât restul, foarte mulți depășind vârsta de 100 de ani, scrie revista Time într-un material care trece în revistă cincisprezece obiceiuri alimentare ale băștinașilor acestor locuri.

Insula greacă Ikaria, înălțimile montane din Sardinia, peninsula Nicoya din Costa Rica, Okinawa în Japonia și orașul Loma Linda din zona deluroasă San Bernardino a Californiei sunt cele cinci așa numite Zone Blue, ai căror locuitori au obiceiuri culinare similare.

Carnea, consumată de maximum două ori pe săptămână

Cele mai multe familii din aceste zone consumă carnea în mod. Aceasta este fie inclusă într-un fel de mâncare, fie este servită separat. Consumul de carne gătită ar trebui limitat la maximum de cinci ori pe lună, o cantitate de câte 28 de grame sau chiar mai puțin. Carnea din zonele amintite provine de la animale care pasc singure și carnea lor este mai bogată în acizi grași Omega3.

Peștele, consumat zilnic în cantitate de aproximativ 85 de grame

‘Adventist Health Study 2’, care a monitorizat gradul de sănătate a 96.000 de americani începând din 2002, a descoperit că cei care au avut o dietă zilnică bazată pe plante și cu o porție mică de pește au trăit mai mult. În zonele albastre aflate în apropierea apelor oceanice peștele este o componentă de bază a alimentației zilnice. În cea mai mare parte a acestor zone se consumă sardine, anșoa și cod, pești care nu sunt expuși la un nivel crescut de mercur sau alte chimicale.

Regimul lactatelor

Sistemul digestiv uman nu este optimizat pentru consumul laptelui de vacă, care este bogat în grăsime și zahăr. Locuitorii zonelor albastre își iau calciul din plante. O ceașcă de varză kale (brassica oleracea) gătită oferă necesarul de calciu asemenea unei cești de lapte. Totuși produsele din lapte de capră și oaie, precum iaurtul sau brânza, sunt des întâlnite în dieta locuitorilor din Sardinia și Ikaria.

Consumul de ouă

Locuitorii acestor zone obișnuiesc să mănânce un singur ou pe lună. Cei din peninsula Nicoya prăjesc oul și îl pun într-o lipie de porumb, iar japonezii din Okinawa fierb oul în supă. La micul de dejun oul mai este servit alături de fructe sau de un terci din cereale integrale ori pâine.

O jumătate de cană de fasole fiartă în fiecare zi

Fasolea neagră în Nicoya, soia în Okinawa, linte, garbanzo și fasole albă în zona Mediteranei. Practic, fasolea este piatra de rezistență a dietei locuitorilor din toate aceste zone albastre. În medie boabele de fasole au 21% proteină, 77% carbohidrați și foarte puține grăsimi. Reprezintă o excelentă sursă de fibre și au cea mai mare cantitate de nutrienți pe gram decât orice altă plantă de pe planetă.

Regimul pâinii și cerealelor

În trei din cele cinci zone albastre, pâinea este un aliment de bază. Dar este diferită de pâinea pe care majoritatea dintre noi o cumpără. În Ikaria și Sardinia, de exemplu, pâinea este preparată dintr-o varietate de 100 % grâu, orz și secară, fiecare dintre acestea oferind numeroși nutrienți și un nivel sporit fibre. Alte pâini tradiționale din aceste zone sunt realizate cu o drojdie care ‘digeră’ glutenul și amidonul în timp ce ajută aluatul să crească. Rezultatul este o pâine care reduce nivelul glicemic al meselor.

Mai puțin zahăr

Locuitorii din zonele amintite consumă aproximativ o cincime din zahărul consumat în mod obișnuit. Cei care au vârste de peste o sută de ani consumă miere și mănâncă ocazional desert, cu prilejul anumitor sărbători. Ideal este să nu se adauge mai mult de patru lingurițe de zahăr zilnic în băuturi sau în mâncare. Prăjiturile, bomboanele sau produsele de patiserie trebuie consumate doar de câteva ori în cursul unei săptămâni. Și neapărat trebuie evitate dulciurile care au în componență îndulcitori.

Doi pumni de nuci pe zi

Locuitorii din zonele albastre consumă în medie doi pumni de nuci zilnic. Un studiu recent realizat la Universitatea Harvard, desfășurat pe parcursul a aproape 30 de ani, a scos în evidență faptul că cei care consumă nuci au o rată a mortalității mai redusă cu 20% decât cei care nu consumă deloc aceste fructe și de asemenea un nivel redus de colesterol ‘nociv’ (LDL) din sânge.

Mâncarea naturală

În zonele albastre, oamenii consumă alimentele în întregime — nu aruncă albușul de la ou sau pulpa din fructe. Ei nu iau suplimente, organismul primind tot ceea ce are nevoie din produse integrale cultivate pe plan local. Trebuie evitate produsele din magazin care conțin o listă lungă de ingrediente în compoziția lor.

Consumul de apă sporit

Se recomandă consumul a șapte pahare de apă zilnic, anumite studii arătând că hidratarea reduce riscul formării cheagurilor de sânge.

În privința băuturilor alcoolice, se recomandă vinul roșu

Locuitorii din zonele amintite consumă în medie 1-3 pahare de vin roșu pe zi. Vinul ajută organismul să absoarbă antioxidanții și este bun pentru sănătate. Un pahar de vin la finalul zilei reduce stresul, un lucru bun pentru sănătate în general.

Ceaiul verde, foarte bun pentru sănătate

Ceaiul verde reduce riscul bolilor de inimă și mai mjultor forme de cancer. Locuitorii din Okinawa beau mult ceai verde, iar din cei Ikaria beau ceai de rozmarin, salvie sălbatică și păpădie, toate aceste plante având proprietăți antiinflamatorii.

Cafeina, luată numai din cafea

Locuitorii din Peninsula Nicoya și din insulele Sardinia și Ikaria beau însemnate cantități de cafea. Cercetările recente au asociat consumul de cafea cu reducerea riscului producerii demenței și a maladiei Parkinson.

Asocierea perfectă a proteinelor

Cei care sunt îngrijorați în ce privește asigurarea unei cantități optime de proteine dintr-o dietă bazată pe plante trebuie să știe că secretul constă în asocierea legumelor, cerealelor, nucilor și vegetalelor care oferă aminoacizi esențiali pe care organismul nu și-i poate asigura.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: