Daniela Șerb
De ani buni, România este în topul bolilor cauzate de sărăcie. Printre ele, tuberculoza, boală infecțioasă care se răspândește ușor dacă nu este tratată și care ne-a atras nu de puține ori oprobriul Occidentului. Prof. dr Ioan Paul Stoicescu, medic pneumolog, președinte al Societății Române de Pneumoftiziologie, spune că situația noastră nu este chiar atât de rea pe cât pare.
– Evz: În luna mai anul acesta, cotidianul britanic „The Sun” a calificat România ca fiind focarul de infecție al Europei în privința TBC. Cât de adevărată este această afirmație?
– Prof. dr. Ioan Paul Stoicescu: Este o afirmație care are și un iz politic. Măsurile de protecție pot preveni răspândirea tuberculozei, iar Anglia promovează astfel de măsuri. Este adevărat că, în România, incidența tuberculozei este mare (adică numărul de cazuri noi la suta de mii de locuitori), la fel ca și prevalența bolii (numărul total de bolnavi
dintr-o țară). Ca situație reală stăm rău, dar ca trend stăm mai bine decât multe țări din UE unde trendul este crescător.
– Nu e un paradox?
– Nu. Din 2002, incidența, ca și prevalența tuberculozei, a început să scadă în România. În 2002, aveam 142 de cazuri noi la suta de mii de locuitori pe an, iar acum avem 90 de cazuri noi la suta de mii. Aceasta pentru că România a aplicat strategia OMS pentru combaterea tuberculozei.
– Ce presupune asta?
– Simplu spus, presupune ca medicamentele să fie asigurate în cantități suficiente astfel încât bolnavul să nu întrerupă tratamentul care trebuie administrat minimum 6 luni fără întrerupere, cât mai aproape de locuința pacientului și administrat sub directa observare a unui cadru medical.
– Care este la noi cel mai mare neajuns împotriva tratamentului TBC?
– Întreruperea acestuia, care la noi, la români, este sau era aproape o regulă. Întreruperea acestui tratament este un pericol major, pentru că există riscul compromiterii eficacității acestuia și creează posibilitatea infectării altor persoane. Pe de altă parte, dacă se întrerupe tratamentul, există riscul de a dezvolta un tip de tuberculoză cu bacili rezistenți la medicamente. În acest caz, tratamentul trebuie urmat peste 2 ani, iar rata de vindecare este mult mai mică, 15-30% față de 95%.
– Cine ar trebui să depisteze boala?
– Principala sursă de depistare ar trebui să fie populația. Dacă avem în familie sau printre prieteni o persoană care își pierde pofta de mâncare, se plânge de oboseală permanentă, tușește de mai bine de două săptămâni, deși se tratează cu medicamente pentru răceală sau dacă a intrat în contact cu bolnavi de TBC, ar trebui să îndrumăm acea persoană către un control de specialitate. Medicul de familie, la rândul lui, ar trebui să fie o altă sursă. Trebuie spus că în România, după 2002, funcționează un sistem electronic de declarare și înregistrare a tuturor cazurilor de TBC la nivel național și că în felul acesta se cunoaște numărul real al bolnavilor.
– Cum se transmite tuberculoza?
– Contrar opiniei populare, nu se transmite prin alimente sau obiecte contaminate, ci prin aer. Când bolnavul tușește, strănută sau vorbește, el elimină în aer picături invizibile cu bacili care plutesc și pot fi respirate (inhalate) de către cei din jur. Bacilii pătrund în plămân și se localizează acolo, putând crea boala. Tuberculoza pulmonară este cea mai frecventă localizare și cea mai gravă din punct de vedere al riscului de răspândire a bolii. Localizarea cutanată, urinară, pleurală, meningeală sunt mai puțin contagioase sau necontagioase. Factorii care favorizează răspândirea TBC sunt subalimentația care scade rezistența organismului și supraaglomerarea (câte 7-8 persoane într-o cameră). Orice persoană care a stat la distanța la care se poartă o discuție timp de peste 4 ore este socotită „contact de tuberculoză” și trebuie controlată cu ocazia anchetei epidemiologice care se declanșează în urma descoperirii unui caz nou de tuberculoză.
– Cât de eficientă este vaccinarea împotriva tuberculozei?
– Vaccinarea BCG dă un grad de imunizare relativă. La noi, vaccinarea se face după naștere pe principiul că oferă o protecție împotriva dezvoltării formelor grave de boală. Vaccinarea BCG nu protejează contra infecției cu bacilul tuberculos, cei vaccinați se pot infecta, dar fac mai rar forme grave. Sunt studii potrivit cărora protecția oferită de vaccinare e de 0%, iar altele potrivit cărora protecția e de 80%. Cert este că sunt destul de multe dovezi că prin imunizare se reduce numărul formelor grave de TBC, iar în țările cu incidență mare recomandarea OMS este de a se continua vaccinarea. Această situație este valabilă și pentru România. În SUA și în alte țări cu incidență joasă (Olanda), s-a renunțat la vaccinare. În alte state, imunizarea se face cu acordul părinților (Franța), în Suedia, după ce s-a renunțat la vaccinare, s-a observat o incidență crescută a formelor grave, dar aceasta la grupuri la risc (imigranți) și s-a reluat vaccinarea.
– Ce tip de vaccin se folosește acum la noi pentru imunizare?
– Este un vaccin danez care se pare ca dă o protecție mai puternică, dar și efectele secundare sunt mai frecvente în special adenita satelită (inflamarea ganglionilor din axila de partea la care s-a făcut vaccinul). A fost la un moment dat chiar un pseudo-scandal la noi pe atitudinea care ar trebui adoptată în aceste cazuri care după părerea mea nu necesită tratament.
^ „Cum se tratează tuberculoza?”
Tratamentul tuberculozei se face la început cu patru medicamente (izoniazidă, rifampicină, pirazinamidă, etambutol sau streptomicină) care trebuie luate zilnic timp de două luni. Ulterior, alte patru luni, pacienții primesc două medicamente de trei ori pe săptămână (izoniazida și rifampicina).
După două săptămâni de tratament însă, pacientul începe să se simtă bine și poate fi tentat să întrerupă tratamentul. Un pacient care nu se tratează și elimină bacili poate infecta într-un an alte 11 persoane.
„Bolnavii care circulă prin Europa fără a fi cunoscuți și fără a face tratament sunt un pericol, indiferent de naționalitate. Problema TBC din România nu e numai problema noastră, ci a Europei”.
Prof. dr. Paul Soticescu
