Sari la conținut

Boala care afectează o treime din femei. Cum o recunoști?

Fierul este unul dintre mineralele cele mai importante pentru organism alături de calciu, magneziu sau zinc. Rolul fierului este să regleze metabolismul şi să asigure dezvoltarea şi funcţionarea normală a tuturor organelor. De aceea, atunci când nivelul acestuia este mai mic decât cel normal, se poate instala anemia, care, netratată, poate duce în timp la apariţia altor probleme de sănătate.

Anemia nu este o afecţiune de primăvară
„Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 33% dintre femeile europene suferă de anemie prin carenţă de fier. Există părerea generală potrivit căreia anemia este o afecţiune de primăvară. Nimic mai greşit deoarece instalarea ei este asociată cu lipsa de fier, la care majoritatea femeilor sunt predispuse ca urmare a pierderilor lunare de sânge.” declară Prof. Dr. Gabriel Mircescu, Preşedinte al Asociaţiei Anemia Working Group România.

Contrar percepţiei pe care au avut-o majoritatea femeilor care au fost intervievate in cel mai recent studiu realizat de Asociaţia Anemia Working Group (AWG), anemia prin carenţă de fier afectează în principal femeile tinere, active, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, mai degrabă decât persoanele în vârstă. De asemenea, predispuse sunt cu precădere femeile însărcinate, sau cele care au născut prin cezariană, operaţie care a dus la pierderea unei cantităţi mari de sânge.

Factorii care pot duce la instalarea stării de anemie sunt dietele vegane, sau curele de slăbire ţinute haotic, ale căror efecte sunt imediate. Acestora li se adaugă stilul de viaţă dezordonat, mesele care nu sunt luate regulat, pe parcursul zilei, stresul şi suprasolicitarea care pot apărea la locul de muncă. De aceea, este bine să fim atente la semnalele prin care propriul corp ne spune că ceva nu e în regulă şi să mergem la medic, să ne facem analizele, să urmăm un tratament şi să ne ajustăm stilul de viaţă.

Cum recunoşti anemia prin carenţă de fier?
Unul dintre principalele simptome care ar trebui să ne dea de bănuit că fierul este sub valoarea normală este starea de oboseală cronică, de care pare că nu scăpăm oricât am încerca să compensăm epuizarea prin odihnă şi somn. De regulă, în cazul anemiei oboseala este însoţită şi de o performanţă scăzută în realizarea activităţilor de zi cu zi şi de dificultatea de concentrare. Un nivel scăzut al fierului aduce după sine şi modificări ale părului şi ale unghiilor, care pot deveni casante şi fragile. Tenul palid este de asemenea un indicator specific anemiei.

„Aflarea nivelului de fier din organism se poate face printr-o simplă analiză de sânge care trebuie repetată anual şi în care sunt evaluaţi următorii indicatori: hemoglobina, transferina şi feritina. În cazul în care valorile acestora sunt modificate faţă de cele normale, trebuie urmat un tratament medicamentos, pe bază de fier, fie injectabil, caz în care administrarea este repetată după o lună, doar dacă este cazul, fie pe cale orală, caz în care tratamentul durează minimum trei luni. Acesta poate fi completat de ajustarea dietei, însă doar consumul mai mare de alimente care conţin fier nu poate duce la corectarea anemiei.” completează Prof. Dr. Gabriel Mircescu, Preşedinte al Asociaţiei Anemia Working Group România.
Anemia la copii
În perioada sarcinii, mama poate transmite bebeluşului o eventuală carenţă de fier pe care o are, cu precădere în trimestrul al doilea de sarcină, atunci când dezvoltarea lui este accelerată. De aceea, specialiştii recomandă gravidelor o atenţie sporită la anemia prin carenţă de fier, precum şi administrarea de fier începând cu luna a patra. În cazul copiilor, necesarul de fier este asigurat prin alăptare în primele luni de viaţă, urmând ca medicul să decidă dacă este necesară suplimentarea prin picături speciale. Netratată, anemia copiilor poate avea consecinţe pe termen lung, care se reflectă în performanţe şcolare scăzute, absenţa concentrării, a vitezei de reacţie şi chiar în tulburări emoţionale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel