Sari la conținut

Boala exceselor alimentare. Cum o recunoști și cum o tratezi?

Dacă ai obiceiul să mănânci mai mult decât îți trebuie și îți plac alimentele bogate în grăsimi animale te poți trezi că ți se inflamează pancreasul.

Pancreatita este un proces inflamator al pancreasului, care duce la leziuni ireversibile ale acestuia. Ea este de două feluri, în funcţie de evoluţie putându-se vorbi de pancreatită acută si cronică.

Atunci când principala cauză a pancreatitei e reprezentată de dereglările în regimul alimentar – si aici ne referim în special la un consum excesiv de alcool, bulimie, alergie la unele produse sau insuficienţa albuminelor în alimentaţie -, respectarea unei diete adecvate reprezintă un mijloc eficient de acţiune terapeutică asupra oragnismului bolnav si mai ales asupra pancreasului inflamat. Extrem de importante sunt respectarea orelor de masă si, bineînţeles, evitarea exceselor alimentare de orice fel si a băuturilor alcoolice.

Simtomele pancreatitei cronice

dureri abdominale care pot fi continue sau intermitente, în funcţie de forma clinică. Durerile sunt localizate în regiunea posterioară, durează câteva ore sau câteva zile si sunt declansate de alcool si mese grase. Durerea se intensifică după prânzuri si se ameliorează la flexia anterioară a trunchiului sau în poziţia sezând.

diaree cronică cu steatoree (pierdere ponderală lentă). Apar semne de malabsorbţie a vitaminelor D (apar dureri osoase), C (hemoragii) si B12 (anemie).

astenie fizică

usoară stare febrilă, icter moderat, abdomen sensibil la palpare, prezenţa unei mase tumorale abdominale.

Simptomele pancreatitei acute

debut brutal, cu dureri abdominale violente, localizate în regiunea periombilicală, dureri agravate de respiraţia profundă
greaţă, vărsături alimentare sau biliare
distensie abdominală
temperatură usor crescută (37,7-38,5 grade Celsius)
tegumente palide sau icterice
tahicardie, tensiune arterială normală sau scăzută cu tendinţă la colaps
agitaţie, apoi apatie, adinamie (scădere accentuată a forţei musculare).

Plante medicinale indicate

Anghinare – se beau două căni de ceai pe zi, una dimineaţă si celaltă seara, cu 30 de minute înainte de cină. După consumul ceaiului se va sta culcat pe partea dreaptă 30 de minute.

Rostopască – ceaiul de rostopască se consumă în timpul zilei, cu înghiţituri mici. Ajută la calmarea durerilor si totodată este indicat persoanelor care au afectată funcţia hepatică.

Păpădie – se pot folosi tijele florale crude, câte zece consumate dimineaţa. Se poate face cură de 30 de zile, aceasta contribuind la curăţirea organismului de toxine. La fel de indicat este si ceaiul de păpădie (trei căni pe zi), care stimulează activitatea pancreasului si eliminarea toxinelor.

Pelin – se consumă două-trei căni de ceai, zilnic. Este recomandat în special celor care suferă de diferite probleme ale aparatului digestiv. Se poate lua si praf de plante, câte o linguriţă de trei ori pe zi, cu 15 minute înaintea meselor.

Salcie – poate fi folosită eficient în tratarea pancreatitei, fie sub formă de infuzii, fie sub formă de praf, câte o jumătate de linguriţă pusă sub limbă pentru 15 minute, după care se înghite cu apă. Salcia este extrem de indicată si eficientă deoarece are în componenţă acid salicilic, antiinflamator si camant al durerii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel