Sari la conținut

Cancerul cervical depistat cu ajutorul unui test care utilizează căldura

Un nou test, care utilizează căldura în timpul examinării probelor sangvine, a fost creat de cercetătorii americani pentru a depista cancerul cervical.

Denumit „termogramă plasmatică”, noul test examinează proteinele din sânge, inclusiv pe acelea care sunt produse de tumori.

Studiul cercetătorilor americani, publicat în revista Plos One, a arătat că noul test poate să detecteze cancerul cervical şi felul în care această boala avansează.

În prezent, testele folosite pentru depistarea cancerului cervical constau în analizarea în laborator a celulelor anormale prelevate, alături de detectarea virusurilor cu risc ridicat de declanşare a bolii.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Louisville din Statele Unite foloseşte termograma plasmatică pentru a analiza probe sangvine.

Eşantioanele sangvine reacţionează în mod diferit la căldură, în funcţie de tipurile de proteine existente în sânge. Acestea apar în termograma – ce seamănă cu o amprentă digitală – conţinutului proteic.

Noua metodă a fost testată pe 67 de femei diagnosticate în stadii diferite de cancer cervical, pentru că medicii doreau să vadă dacă puteau să descopere o serie de diferenţe între acele paciente şi persoanele sănătoase.

Autorii studiului spun că testul lor, care este mult mai puţin invaziv, va putea fi utilizat în viitor şi pentru a determina cancerele care trebuie să fie tratate şi pe cele care trebuie să fie doar monitorizate.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel