Cancerul poate fi învins. Patru povești de succes

Cancerul poate fi învins. Patru povești de succes
Cancerul poate fi învins. Patru povești de succes

Sunt tineri și au toată viața înainte. Cu ceva timp în urmă, însă, au trebuit să ducă o luptă dură cu o boală cruntă. Au învins și acum vor să dea și celorlalți „luptători” ceva din puterea și din experiența lor de viață

Dana Lascu

În timp ce autoritățile române nu sunt în stare să reglementeze cap-coadă oncologia românească, din fericire, medicii și pacienții nu abandonează lupta cu maladia secolului. Și ce poate fi mai frumos decât să afli poveștile a patru tineri care au reușit să învingă în lupta cu tot atâtea forme de cancer? Tineri care vor să împartă ceva din forța lor cu ceilalți oameni care se confruntă cu același diagnostic care sună prea des a condamnare. Sunt povești de suflet, spuse cu suflet. Învingătorii sunt: Andra Țoe, învingătoare în lupta cu leucemia mieloidă, Diana Neagoe, învingătoare de limfom non-Hodgkin, Iuliana Iordan, cu limfom Hodgkin în stadiul 4, acum în remisie, și Adrian Mandache, învingâtor de leucemie. Poveștile lor le veți citi în acest material. În câteva cuvinte, fiecare a spus ce a însemnat pentru el această luptă. Cu toții, însă, scot la iveală un adevăr ignorat: faptul că o relație strânsă și bazată pe încredere, respect și suport emoțional, între medic și pacient, e cheia vindecării.

Andra Țoe, 26 de ani, leucemie mieloidă

„Să fii puternic înseamnă și să râzi, și să plângi, dar să mergi mai departe!”

„Am fost diagnosticată cu leucemie mieloidă în septembrie 2015, au urmat șase luni de chimioterapie, după care un transplant medular. Am deja 7 luni de la transplantul medular. Este foarte important suportul psihologic și emoțional, atât al celor apropiați, în primul rând, pentru că de acolo ne luăm energia, după care cel din partea cadrelor medicale și suportul prietenilor, inclusiv pacienții cu care iei contact. Este foarte, foarte important. Pentru mine, mulți au fost exemplu. M-am uitat de ce le este lor bine, am fost foarte atentă, și am încercat să mă îmbrac cu ceea ce ei făceau. Uneori a mers, alteori n-a mers, dar cred că trebuie să încercăm și să cunoaștem lucrurile foarte bine. Să lăsăm medicii să-și facă treaba în ceea ce privește tratamentul, pentru că ei știu, avem medici care știu să facă lucrul ăsta foarte bine, iar noi să învățăm să fim optimiști mai degrabă. Pentru că optimismul nu e neapărat un zâmbet sau să spui că „eu voi fi bine”. Trebuie să simți asta, și să înveți să simți asta”.

Diana Neagoe, 35 de ani, limfom non-Hodgkin

„Pe cât de neașteptat a fost acest diagnostic, pe atât de mare a fost transformarea mea” fost transformarea mea”

„Am fost diagnosticată spre finalul anului trecut cu limfom non-Hodgkin, în prezent este considerat în remisie. Am făcut tratament chimioterapic, pe care bănuiesc să l-am suportat mai bine ca alți pacienți. (…) În urma ultimelor analize nu mai există celule canceroase în organismul meu. Am depistat această formă de cancer din întâmplare. Am contactat o răceală, am fă- cut pneumonie, probabil aveam sistemul imunitar foarte scăzut, și am fost internată pe o perioadă de trei săptă- mâni cu acest diagnostic și tratat ca atare. Apoi, au urmat investigațiile de specialitate, pentru că nu îmi trecea. Așa am ajuns la Spitalul Fundeni. Pe lângă părinți, foști pacienți cu care am avut ocazia să vorbesc mi-au dat o stare emoțională optimistă, pentru că am vă- zut că se se poate. Pentru mine, însă, ce amai mare susținere a venit din partea cadrelor medicale. Nu știu dacă a fost doar o întâmplare, pentru că dintre pacienții cu care am vorbit a fost la fel, am avut un medic extrem de bun, care nu m-a lăsat să mă descurajez, să-mi pierd speranța. Eu cred că asta m-a ajutat foarte mult”.

Adrian Mandache, 30 de ani, leucemie acută limfoblastică

„Poveștile noastre pot fi pansament pentru cei care luptă acum cu boala!”

„Am fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică de tip B cu cromozom de Philadelphia, un nume, nu o jucărie. S-a întâmplat în 2014, în ianuarie. A fost un șoc, evident, iar viața mea a luat o întorsătură bruscă. Am renunțat la planurile de atunci, din ceea ce însemna prezent. A urmat chimioterapie, nesiguranță. Dar vreau să transmit un mesaj important: informația este unul din ingredientele care pot salva vieți! M-am hotărât să lupt pentru viața mea datorită unui confrate, ca să-i spun așa, care a luptat cu boala înaintea mea. Pentru că, ce se întâmplă, lumea asociază cancerul din lipsa informațiilor cu moartea, de cele mai multe ori. Prin această informație pe care am primit-o de la acest băiat care s-a luptat înaintea mea fix cu aceeași boală și a reușit, când nu se făceau în România transplanturi din păcate, m-a făcut să lupt pentru viața mea. Acum am doi ani de la transplantul de măduvă, am avut un donator din Germania, și îmi doresc foarte tare pentru ceilalți pacienți să fie informați în primul rând. Pentru că poveștile de succes ale noastre, ale celor care au trecut prin așa ceva, pot fi pansament pentru cei care se luptă acum cu boala. Tuturor celor care trec prin această situație vă spun: îndrăzniți! Se poate”.

Iuliana Iordan, 24 de ani, limfom Hodgkin

„Când mergeam la spital era ca o vizită la prieteni”

„La vârsta de 19 ani am fost diagnosticată cu limfom Hodgkin în stadiul 4. De atunci, am făcut chimioterapie, un autotransplant și de un an și jumătate sunt în remisie. Pe mine m-a ajutat foarte mult familia și facultatea (este studentă la medicină, n.r.). Faptul că mergeam la facultate deși știam că sunt bolnavă, a contat. Iar când mergeam la spital era ca o vizită la prieteni, pentru că atmosfera de la spital a fost foarte frumoasă. Eram prietenă cu toți: pacienți, asistente, doctori”.

42 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook