Sari la conținut

Cancerul pulmonar omoară o persoană la fiecare 30 de secunde. Află care sunt simptomele

cancer pulmonar
A woman coughing

“Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul” – acesta este mesajul campaniei anuale de informare asupra riscului acestei afecţiuni, derulate în luna noiembrie de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Cele mai prestigioase Asociaţii din domeniu şi-au unit forţele în această lună pentru a trage un semnal de alarmă asupra riscului cancerului pulmonar, considerat a fi ucigaşul nr. 1 în rândul afecţiunilor maligne.  Acest tip de malignitate ucide anual mai multe persoane decât cancerul de sân şi de prostată împreună. “Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul” – este mesajul pe care îl transmit pacienţilor FABC, Liga Română de Cancer, Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România şi Societatea Română de Pneumologie.

Împreună cu partenerii noştri din această campanie dorim să atragem atenţia asupra riscului acestei boli. Cancerul pulmonar este cel mai mare ucigaş dintre toate. Numărul 1 în rândul bărbaţilor, dar şi boala oncologică cu cea mai mică durată medie de supravieţuire… Este o afecţiune care vine cu semne puţine şi ne lasă puţin timp la dispoziţie”, atrage atenţia Cezar Irimia, preşedintele FABC.

 

Un deces la fiecare 30 de secunde

Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm în rândul bărbaţilor şi al patrulea ca frecvenţă la femei. În România, potrivit studiului Globocan din 20081, se înregistrează o incidenţă de 30 de cazuri la 100.000 de locuitori“, subliniază medicul Iustina Fusu, vicepreşedintele Ligii Române de Cancer.

 

Mortalitatea în urma cancerului pulmonar nu este încă surclasată de nicio altă malignitate. La fiecare 30 de secunde, undeva în lume, o persoană moare din cauza cancerului pulmonar“, declară doctorul pneumolog Dorin Vancea, preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie.

 

Cauza principală a cancerului pulmonar este reprezentată, la peste 90% din pacienţi, de fumat. Statisticile arată că, în rândul bărbaţilor fumători, riscul de apariţie a cancerului pulmonar este de 17%, în timp ce în rândul femeilor fumătoare este de 12%. Persoanele care fumează mai mult de un pachet de ţigări pe zi au un risc de a dezvolta cancer pulmonar de până la 25 de ori mai mare decât un nefumător.

 

Diagnosticarea cancerului pulmonar este dificilă, deoarece simptomele lui pot fi confundate cu cele ale unei răceli persistente sau cu tusea cauzată de fumat. În majoritatea cazurilor, afecţiunea este diagnosticată când deja se înregistrează metastaze. Medicii recomandă să vă prezentaţi imediat la medic dacă aveţi în mod repetat următoarele simptome:

 

  • tuse;
  • spută cu sânge;
  • dispnee;
  • durere;
  • pneumonii sau bronşite repetate;
  • oboseală;
  • lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate;
  • răguşeală;
  • transpiraţii ale feţei şi gâtului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel