Când ar trebui să te îngrijoreze durerile de spate și când este nevoie să te duci la doctor

Când ar trebui să te îngrijoreze durerile de spate și când este nevoie să te duci la doctor
Când ar trebui să te îngrijoreze durerile de spate și când este nevoie să te duci la doctor

Durerile de spate pot avea cauze variate. Fie că e vorba de dureri musculare sau fie că ai ridicat greșit o anumită greutate, durerile de spate pot să apară în fiecare zi.

Printre cauze se numără postura incorectă, orele lungi petrecute pe scaun la birou, mișcări repetate, ridicarea greutăților etc. Doctor Sandi este de părere că durerile de spate pot apărea în cazul oricui și că există câteva contramăsuri : „Dacă durerile apar pe o perioadă scurtă de timp, mai puțin de 3 luni, poți să te relaxezi, să faci yoga, să îți întinzi mușchii, să faci mai mult sport”

Dacă durerile sunt severe sau se întind pe o perioadă mai mare de 3 luni, medicul, recomandă un examen RMN pentru a se vedea ce este în neregulă cu coloana.

Postura incorectă face ca discurile dintre vertebre să se umfle și astfel, apar durerile de coloană. Cel mai bine este să stăm cu umerii în spate și cât mai drepți. O altă măsură este să ne ridicăm o dată la fiecare 20 de minute și să facem câțiva pași. În momentul în care simțim furnicături în picioare, alimentația cu sânge a întregului organism scade, din cauza presiunii. Exercițiile de întindere de la finalul zilei contează foarte mult în aceste situații.

A.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Oferta pentru oricine ! Cel mai modern si mai eficient sistem de lucru la domiciliu,acum in premiera pentru toata tara ! Trebuie sa ai doar putin timp liber,calculator si conexiune la internet ! Nu e nevoie sa cunosti nimic,inveti totul de acum inainte,pas cu pas,sub indrumarea noastra foarte atenta ! Si incepi chiar din prima luna sa castigi bani !Solicita acum detaliile necesare la adresa de email : gheorghenecula@yahoo.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *