Sari la conținut

Care e cea mai bună metodă prin care te poți lăsa de fumat?

Un nou studiu arată că fumătorii care folosesc ţigara electronică pentru a se lăsa de fumat au şanse mai mari de reuşită decât cei ce se bazează exclusiv pe puterea voinţei sau care apelează al terapii de înlocuire a nicotinei.

Un sondaj efectuat pe 6.000 de fumători a descoperit că 20% dintre aceştia abandonaseră viciul cu ajutorul ţigărilor electronice.

Numărul celor ce reuşiseră să se lase de fumat era cu 60% mai mare în rândul celor ce apelaseră la ţigări electronice decât în rândul celor ce nu folosiseră acest dispozitiv.

Cercetătorii de la University College London afirmă că au o perspectivă „pozitivă” asupra rolului pe care ţigările electronice îl pot avea în reducerea numărului fumătorilor.

Un număr tot mai mare de persoane au încercat ţigara electronică în ultimii ani. Utilizatorii au parte de senzaţia fumatului, inhalând un vapor ce conţine o concentraţie de nicotină.

Totuşi, acestea continuă să fie controversate, unele autorităţi dorind să restricţioneze folosirea lor în spaţiile publice deoarece se tem că ţigara electronică „normalizează fumatul”.

Profesorul Robert West, unul dintre cei mai mari experţi din Marea Britanie din acest domeniu, afirmă că „ţigările electronice ar putea îmbunătăţi în mod substanţial sănătatea publică datorită atracţiei demonstrate în rândul publicului şi prin beneficiile majore pentru sănătate asociate încetării fumatului”.

„Unii experţi în sănătate publică se tem că folosirea ţigărilor electronice ar putea «re-normaliza» fumatul, însă urmărim cu atenţie acest element şi nu am descoperit vreo dovadă care să sugereze acest lucru”, notează West.

„Numărul fumătorilor din Anglia scade, numărul celor ce se lasă de fumat creşte, iar numărul celor ce nu au fumat niciodată ce folosesc ţigări electronice este extrem de mic”, mai spune profesorul.

Ţigările electronice nu sunt oferite momentan de NHS, sistemul de sănătate publică din MArea Britanie, deoarece încă este nevoie de mai multe studii asupra efectelor folosirii lor pe termen lung.

Cu toate acestea, profesorul afirmă că, pe baza celor cunoscute astăzi, conţinutul vaporilor ţigărilor electronice este mult mai puţin riscant decât fumatul.

„Ţigările electronice nu sunt lipsite de riscuri, dar au un risc pentru sănătate mai mic decât fumatul tutunului şi ar putea totodată să ajute oamenii care vor să se lase de fumat”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Sănătăţii.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: