Care este legătura dintre afecţiunile tiroidei şi autism

Care este legătura dintre afecţiunile tiroidei şi autism
Care este legătura dintre afecţiunile tiroidei şi autism

 

După ce au studiat peste 4.000 de mame olandeze şi copiii acestora, cercetătorii de la Houston Methodist Neurological Institute din SUA şi de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, Olanda au constatat că femeile însărcinate ce nu produc suficienţi hormoni tiroidieni sunt aproape de patru ori mai predispuse să dea naştere unui copil autist.

Rezultatele cercetării oferă noi dovezi în favoarea ipotezei că tulburările de spectru autist pot fi cauzate de o carenţă de hormoni tiroidieni materni, despre care alte studii au arătat că joacă un rol crucial în migrarea celulelor cerebrale fetale în timpul dezvoltării embrionului.

„Devine din ce în ce mai clar pentru noi că autismul este provocat de factori de mediu în majoritatea cazurilor şi nu de gene. Acest lucru îmi dă speranţe că prevenirea acestei tulburări este posibilă”, a comentat Gustavo Roman, autorul studiului şi totodată un neurolog şi neuroepidemiolog ce conduce instituţia Nantz National Alzheimer Center.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că în rândul copiilor cu autism se observau simptome mai pronunţate în cazul în care mamele lor prezentau un deficit pronunţat de T4 (tiroxina – principalul hormon tiroidian). Deficienţele minore de T4 în rândul mamelor produceau o creştere nesemnificativă a simptomelor copiilor.

Cea mai răspândită cauză a deficienţei de hormoni tiroidieni este consumul insuficient de iod, deoarece ambii hormoni tiroidieni, T3 şi T4, conţin acest mineral.

Cercetarea se bazează pe Generation R Study, un studiu condus de specialişti de la Centrul Medical Erasmus în care participă mii de femei însărcinate care s-au înscris voluntar între 2002 şi 2006.

Oamenii de ştiinţă au identificat 80 de „copii cu probabilitate mare de a fi autişti” dintr-o populaţie de 4.039.

Aproximativ 159 de mame au fost identificate ca suferind de un deficit sever de T4 (adică aveau mai puţin de 5% din cantitatea normală de T4) şi 136 aveau un deficit minor de T4.

Cercetătorii au descoperit o legătură slabă între un deficit minor de T4 şi probabilitatea de a da naştere unui copil autist, însă asocierea între deficitul sever de T4 şi autismul era una foarte puternică (fiind de 3,89 ori mai predispuse să nască un copil autist decât mamele cu un nivel normal al T4).

 

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *