Cât costă confortul din momentul nașterii. Maternități de stat vs spitale private

Cât costă confortul din momentul nașterii. Maternități de stat vs spitale private
Cât costă confortul din momentul nașterii. Maternități de stat vs spitale private

Femeile cărora le e rușine să dea șpagă medicilor atunci când aduc pe lume un copil aleg serviciile unei maternități private, unde pentru sume puțin peste 1.000 de euro beneficiază de condiții civilizate pentru ele și pentru bebelușii lor

Daniela Șerb
Experiența aducerii pe lume a unui copil este una traumatizantă în sine. Dacă la ea se adaugă și serviciile medicale precare existente în multe maternități de stat din pricina personalului medical insuficient, atunci totul se poate transforma într-un coșmar greu de trecut cu vederea. Speriate de perspectiva unei nașteri în maternitățile de stat și totodată jenate să dea șpagă, multe mămici preferă să strângă bani din vreme pentru a plăti un loc în clinicile private care oferă condiții de cazare și medicale mult peste cele din maternitățile de stat.

Abonamentele scad costurile

olivia
Este și cazul Cristinei, o bucu­reșteancă de 30 de ani, care mărturisește că îi era groază să dea mită pentru a beneficia de atenția medicilor și a asistentelor. „Știam care sunt condițiile din spitalele de stat, de lipsa de personal de acolo și mi-a fost teamă că nu se vor ocupa cum trebuie de copil”, povestește tânăra.
A ales MedLife întrucât soțul său avea un abonament la această clinică. „Cezariana a fost opțiunea mea”, mai spune Cristina. Oricum, adaugă ea, la naștere treci printr-o furtună de emoții și e important ca în jurul tău să fie oameni care te respectă. „Am avut un oarecare dubiu, pentru că mă gândeam oare ce se întâmplă dacă copilul va avea probleme. însă am aflat că există varianta transportului copilului la spitalele de stat. Am plătit pentru confort”, recunoaște tânăra mămică și nu regretă deloc gestul făcut.
„Totul a decurs la superlativ. Am născut vineri și luni dimineață am plecat acasă. Am stat singură în salon deși erau două paturi, dar aceasta a fost situația. Nu era miros de spital, aveam pat cu telecomandă, televizor în cameră și mi-am putut lua bebelușul cu mine chiar de a doua zi. Am plătit 5.000 de lei bani în care a fost inclusă cezariana, cazarea, mâncarea, care apropo era foarte bună, îngrijirea copilului, analizele de rutină ale micuței”.

Naștere pe muzică și consiliere de la un neonatolog

În plus, Cristina a optat pentru a plăti încă 500 de lei pentru câteva teste medicale care să indice riscul ca bebelușul să facă boli rare. „La maternitate am venit cu mâna în buzunar, adică doar cu buletinul”, mai spune tânăra.

Nașterea a programat-o în a 39-a  săptămână de sarcină. Cristina mai spune că pentru ea a contat și faptul că nu a avut dureri după naștere și faptul că a fost consiliată să nu alăpteze întrucât avea hepatită B cu viremie mare. „Am consultat alți 11 medici până să iau decizia să nu alăptez. După ce am anunțat acest lucru la maternitate, medicul neonatolog a venit în salon, m-a felicitat pentru decizia luată și mi-a explicat încă o dată pericolele”.
Per total, Cristina și-a dorit să beneficieze de atenție 100% și ea, și bebelușul  și a reușit. „Nu a fost nimic apăsător. Și încă un lucru important pentru mine: când medicul a intrat în sala de operație a spus: domnilor, muzică. Așa că am născut pe ritmuri de rock. La ieșirea din maternitate, neonatologul a venit în salon și timp de o oră ne-a explicat cum să abordăm copilul începând cu felul în care să-i facem băiță până la cum să interpretăm plânsul”.

Servicii medicale, plătite în rate la MedLife
Bebelușii născuți la maternitățile MedLife din București, Brașov  și Arad sunt monitorizați 24 de ore din 24, clinicile având compartimente de ATI dotate cu echipamente necesare și pentru îngrijirea prematurilor. Fiecărui bebeluș i se face la naștere o ecocardiografie, ecografie transfontanelară, investigații de audiometrie, investigații pentru boli metabolice, teste genetice și analize de laborator. Mamele pot alege să nască având la dispoziție pachete de servicii pentru nașterea naturală, în mediul acvatic și prin cezariană. Maternitățile dispun de consilier în alăptare, servicii de kinetoterapie, masaj, astfel încât recuperarea să poată fi mult mai rapidă. Mai mult, în cadrul maternității
MedLife Eva din Brașov, există un consilier în alăptare acreditat IBLCE (Comitetul Internațional al Examinatorilor Consultanților de Lactație). Pe lângă informațiile teoretice și consultațiile de specialitate, consultanții sprijină mamele în rezolvarea unor situații dificile, cum ar fi: blocarea canalelor excretoare de lapte, prevenirea și tratarea fisurilor mamare ce pot apărea în alăptare, prevenirea și tratarea mastitei, identificarea personalizată a modalităților de creștere a secreției de lapte. Reprezentanții MedLife
au preferat să nu facă publice costurile la naștere,
însă au menționat că pacientele au posibilitatea de a achita în rate serviciile medicale, care diferă în funcție de fiecare unitate medicală și pachetul de naștere
pentru care s-a optat.

Ofertă specială la pachetul de naștere la Sanador

20sanador
Până pe 30 septembrie, Spitalul Sanador oferă mamelor care aleg să nască natural sau prin cezariană la această instituție sanitară privată pachete de naștere care includ un discount de 5% la orice consultație, procedură sau investigație medicală până în momentul nașterii și un abonament de pediatrie cu durata de un an. Prețurile variază în funcție de echipa operatorie sau dacă sunt necesare tratamente suplimentare. Potrivit site-ului spitalului, prețurile sunt valabile dacă pacienta este asigurată în sistemul public de sănătate, vine cu bilet de trimitere de la medicul de familie și aduce adeverință de salariat.

Nașterea naturală pornește de la 4.700 de lei la „Regina Maria”

Spitalul „Regina Maria” din Băneasa este dedicat mamei și copilului și are servicii care includ de la operațiile intrauterine și supravegherea prematurilor născuți în a 24-a săptămână de sarcină și până la Terapie Intensivă Neonatală și recoltare de celule stem din cordonul ombilical. Reprezentanții clincii dau asigurări că sunt pregătiți pentru orice tip de naștere: naturală, cezariană sau în apă, spitalul având medici și dotări pentru a face față oricăror situații ivite la naștere fără a fi nevoie să transporte nici mama și nici copilul într-o altă instituție sanitară. Costurile unei nașteri naturale pleacă de la 4.700 lei, în timp ce o naștere cezariană sau în apă pornește de la 5.900 lei, însă locurile sunt limitate și depind de capacitatea spitalului.
Cei mai mici bebeluși născuți la acest spital sunt o pereche de gemeni de 23 de săptămâni și greutatea la naștere 500 de grame. Spitalul oferă servicii de consiliere în alăptare și acces la cursuri pentru părinți. La solicitarea expresă a mamei, spitalul îi poate oferi propriul consilier de alăptare pe toată perioada cât este internată în spital. Serviciile medicale pot fi achitate în rate cu dobândă zero, conform parteneriatelor agreate cu anumite bănci comerciale.

Cât mai „costă” o naștere la stat

Altă mamă, altă experiență la naș­tere. „Am născut de două ori la maternități de stat și, la fiecare naș­tere, am trecut prin momente în care m-am simțit extrem de jenată”, povestește mama unui bebeluș pe un forum. Personalul medical, adaugă aceasta, nu a avut însă nicio problemă. Mama mai spune că în urmă cu doi ani a plecat de acasă la maternitate cu 3.000 de lei în buzunar.
Banii au fost distribuiți astfel: 1.200 de lei medicului ginecolog care i-a făcut operație cezariană, întrucât a avut o sarcină cu probleme, 300 de lei medicului anestezist, 150 de lei medicului neonatolog, 100 de lei moașei, plus câte 50, 10 sau 5 lei asistentelor medicale și brancardierilor pentru fiecare gest medical: monitorizat perfuzie, administrat calmante, schimbat pansamente etc.
Spitalele din Capitală, mai scumpe decât cele din provincie
Femeia mai sune că din discuțiile cu celelalte proaspete mame a descoperit că prețurile variază în funcție de naștere (cezarienele fiind mai scumpe decât nașterile naturale), dar și în funcție de spital, medic și pacient cu posibilități financiare mai mari sau mai mici.
Astfel, în spitalele din București prețurile variază între 800 și 1.500 de lei o cezariană și 400 și 800 de lei pentru o naștere naturală.
Anesteziștii sunt și ei răsplătiți cu sume între 250 și 400 de lei,  între 100 și 150 neonatologii și 50 de lei moașele.

Bagajul mamei care se internează la maternitatea de stat
Dacă în maternitățile private e nevoie doar de buletin, în cele de stat viitoarele mămici au nevoie de un adevărat bagaj care conține de la materiale sanitare la pamperși pentru cel mic.
Pentru mamă valiza trebuie să includă două camăși de noapte (de preferat cele care permit alăptarea), două prosoape de corp și unul de mâini, săpun și periuta de dinți, tampoane igienice, un pachet de vată medicinală, lenjerie intimă de schimb, papuci, șosete de schimb, halat. Pentru copil: pampers – 6 buc/zi ( 2-3 zile de spitalizare), un tub de unguent fesier care să conțină dexpanthenol, un pachet de șervețele umede, haine pentru momentul externării, care trebuie să fie spălate chiar dacă sunt cumpărate noi din magazin (body sau cămășuță, costumaș subțire de bumbac, căciuliță și păturică). În cazul în care externarea se face iarna se recomandă un costum și o căciuliță groasă. Acte necesare pentru internare: buletinul sau cartea de identitate a mamei, adeverință de la locul de muncă din care să rezulte plata asigurărilor de sănătate.

Rezerve speciale în spitalele de stat

Sub presiunea concurenței, o parte dintre maternitățile spitalelor de stat au organizat saloane cu plată pentru care pot opta unele femei care aleg să nască aici, dar să beneficieze de condiții puțin mai bune decât cele obișnuite. Și dacă la Maternitatea Polizu din București, una dintre cele mai mari din țară, nu există o astfel de opțiune, la Giulești un pat într-o rezervă cu plată costă 100 de lei pe noapte. “Sunt cinci rezerve cu șapte locuri. Camerele sunt un fel de minigarsoniere cu grup sanitar propriu, cu aer condiționat și TV”, explică dr. Doru Pană, purtător de cuvânt la Maternitatea Giulești (Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”) din Capitală.  Rezervarea se face cu două săptămâni înainte de naștere, mai spune acesta, iar timpul de ocupare este de 48 de ore dacă este vorba de o naștere normală și 72 de ore pentru o cezariană.

Oferta Filantropia
La Maternitatea Filantropia, tot din București, sunt amenajate cinci saloane individuale dotate cu grup sanitar propriu și duș pentru care pacientele trebuie să plătească 90 de euro pe noapte (circa 400 de lei), potrivit site-ului spitalului. Fiecare salon poate găzdui și mama, și copilul.
Mamele care nasc în maternități private trebuie să știe că o sumă de bani din costul total este suportată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate din asigurarea obligatorie. „Suma de bani este una fixă, negociată cu fiecare spital în parte, astfel încât clinicile private sunt obligate să le spună pacientelor care este diferența pe care o au de plată”, a explicat Cristina Călinoiu, purtător de cuvânt al Casei de Sănătate a Municipiului București.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *