Cât trebuie să dureze partida de sex ideală?

Cât trebuie să dureze partida de sex ideală?
Cât trebuie să dureze partida de sex ideală?

Contrar fanteziilor multora, terapeuţii de cuplu consideră că durata medie este de 7,3 minute la modul ideal. Totuşi, norma de şapte minute trebuie ajustată sau crescută de la cuplu la cuplu.

Durata ideală a unui act sexual reuşit este între 3 şi 13 minute, este concluzia cercetătorilor americani de la „Society for Sex Therapy and Research”, care au realizat un studiu pe un eşantion de 1.752 de cupluri. Astfel, durata medie este undeva la mijloc, adică în jur de şapte minute. Subiecţii chestionaţi aveau vârste între 20 şi 45 de ani. Medicii români sunt de acord cu aceste statistici, dar spun că trebuie modelate de la cuplu la cuplu.

„Un timp record de 1-2 minute este mult prea scurt pentru un act sexual satisfăcător. În acest caz este vorba despre ejaculare precoce. Pe de altă parte, dacă o partidă depăşeşte 13 minute, atunci devine prea lungă”, atrage atenţia Dan Pereţianu, sexolog la Centrul Medical Povernei din Bucureşti.

O sursă de tensiune care afectează performanţa este chiar „mitul celor şapte minute”. Cercetările au arătat că femeile au nevoie de aproximativ şapte minute pentru a avea orgasm. Astfel, majoritatea femeilor au interpretat acest lucru greşit: dacă nu au avut orgasm în şapte minute, atunci este ceva în neregulă cu ele.

Mai mult, bărbaţii au înţeles că dacă „împing” actul sexual dincolo de cele şapte minute, şansele ca partenerele lor să aibă orgasm sunt cu atât mai mari.

Niciuna din aceste interpretări nu este corectă, atrage atenţia dr. Barbara Keesling, autoarea cărţii „Plăcerea sexuală”. Dacă unele femei pot avea orgasm în scurt timp de la penetrare, altele vor avea orgasm mult după ce trec cele şapte minute. Altele nu vor avea avea orgasm deloc, indiferent de durata actului sexual.

„Dacă după 10-12 minute nu au orgasm, e clar că nu vor mai avea orgasm”, adaugă specialistul Pereţianu.

Totul depinde de anatomia proprie, de libidou, de tensiunea şi frustrările acumulate.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *