Ce boală gravă te paște dacă bei mai mult de un pahar de vin pe zi

Ce boală gravă te paște dacă bei mai mult de un pahar de vin pe zi
Ce boală gravă te paște dacă bei mai mult de un pahar de vin pe zi

Consumul de alcool în mod regulat poate contribui la creşterea riscului de a dezvolta melanom, cea mai agresivă formă a cancerului de piele,

Specialiştii, a căror nouă cercetare a fost publicată în British Journal of Dermatology, au consultat 16 studii anterioare în care au fost implicaţi peste 6.200 de pacienţi.

Astfel, aceştia au descoperit că persoanele care au consumat mai puţin de o băutură în fiecare zi au avut un risc de a dezvolta melanom cu 10% mai mare în comparaţie cu cei care nu au consumat alcool deloc sau au consumat doar ocazional.

În cazul celor care au consumat cel puţin două băuturi pe zi, riscul de a dezvolta melanom a fost cu 18% mai ridicat. În ceea ce priveşte persoanele care au consumat cel puţin patru băuturi pe zi, acestea erau cu 55% mai predispuse la a dezvolta cancer.

O porţie de băutură a fost definită ca având 12,5 grame de alcool, care este echivalentul unui pahar cu vin sau al unei jumătăţi de halbă cu bere tare.

Riscul de a dezvolta cancer de piele poate fi rezultatul faptului că alcoolul îi face pe oameni mai nesăbuiţi în ceea ce priveşte protecţia solară.

Oamenii de ştiinţă susţin că alcoolul provoacă schimbări biologice care fac ca pielea să fie mult mai sensibilă la lumină şi pot agrava impactul la expunerea la razele ultraviolete.

Până în acest moment, nu se ştie exact care este mecanismul din spatele asocierii dintre consumul de alcool şi riscul de a dezvolta melanom, dar oamenii de ştiinţă cred că modul în care etanolul este transformat într-un compus chimic numit acetaldehida imediat după consumul de alcool ar putea avea un rol important.

Se crede că acetaldehida poate acţiona ca un fotosensibilizant, generând molecule numite „specii reactive de oxigen” care distrug celulele într-un mod ce poate produce cancer de piele.

„Noi ştim că în prezenta radiaţiilor UV, consumul alcoolului poate afecta imunocompetenţa organismului, abilitatea de a produce un răspuns imun normal”, a declarat Eva Negri, unul dintre autorii studiului.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru poate duce la leziuni celulare mai mari şi apoi la dezvoltarea cancerului de piele.

 

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

4 Comments

  1. Articol platit de producatorii de bere. Pai din contra vinul rosu are antioxidanti care te feresc de cancer. Ideea ca un pahar sau mai mult tine de autocontrolul fiecaruia sa zicem pana ii spune organismul „stop” adica cand incepe palpitatiile. Orice abuz nu este bun, in cazul alcoolului te paste ciroza, dar sunt o gramada ce nu au pus gura pe alcool si au facut ciroza si altii de beau tone au apucat peste 90 de ani…

  2. Un bautor de vin says:

    Asa, si mai ce? Sunteti ridicoli!!! Hai siktir!

  3. articol scris fara documentare si ataca vinul care nu are nimic de a face cu alcoolul. Dimpotriva vinul si in special vinul rosu are proprietati extraordinare iar taninul se vinde si in tablete… documentati-va inainte de a scrie tampenii !

  4. Vinul natural de crice culoare este un adevarat medicament pentru organism ,servit bine inteles in cantitati mici….este un foarte bun antioxidant…..Nu mai faceti reclama mascata la bere ca nu tine vrajeala…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *