Sari la conținut

Ce boli pot anunța cearcănele

Din cuprinsul articolului

Deşi sunt de multe ori puse pe seama nopţilor pierdute şi a oboselii, cearcănele trădează afecţiuni ascunse şi apar în urma aceluiaşi mecanism care produce contuziile.

Întrucât vasele capilare care împânzesc pielea din jurul ochilor sunt foarte mici, se pot rupe foarte uşor, moment în care apar aceste „pungi” vizibile de culoare neagră-albăstruie.

Ereditatea este principala cauză a cearcănelor, care nu poate fi controlată. „În aceste cazuri, cearcănele se datorează prezenţei unui tegument subţire, colorat mai intens şi care permite o vizibilitate mai accentuată a reţelei vasculare subcutanate. Din nefericire, aceste cearcăne nu pot fi tratate, putând fi doar camuflate cu ajutorul produselor cosmetice”, explică Sebastian Pop, medic dermatolog.

Oboseala, lipsa somnului şi procesul de îmbătrânire nu sunt factori declanşatori, dar accentuează cearcănele. Cearcănele „adevărate” se formează însă în urma creşterii volumului pleoapelor inferioare, al căror exces de piele formează „pungi”.

De la alergii la boli endocrine

Alergiile sunt un motiv frecvent pentru care apar cearcănele. „În cazul în care petele de culoare sunt constante, poate fi vorba de o alergie alimentară neidentificată sau o alergie la o substanţă chimică de la locul de muncă ori din casă. Mai mult, persoanele care suferă de alergii au uneori şi deficienţă de fier, vitamina B6, acid folic sau B12. Un supliment pe bază de vitamine poate trata odată cu alergiile şi cearcănele”, explică Aurelia Constantin, medic primar internist.

Afecţiunile renale se află şi ele pe lista bolilor responsabile de cearcăne. Acestea au mai multe simptome, printre care şi edeme ale mâinilor, picioarelor, ochi lor. Analiza sângelui şi cea a urinei pot releva modificări în concentraţia unor substanţe din urină.

„Şi anumite medicamente vasodilatatoare pot accentua cear cănele, deoarece orice intensificare a vascularizaţiei este mai vizibilă în acea zonă”, adaugă medicul Aurelia Constantin.

Bolile endocrine, precum hipertiroidia şi guşa, pot genera cearcăne, din cauza disfuncţiilor hormonale. „Trebuie tratată boala de bază, caz în care cearcănele pot dispărea, dar nu există o garanţie pentru asta. Depinde de complexitatea şi de mărimea lor”, precizează Luiza Vitan, medic endocrinolog.

De asemenea, femeile gravide sau cele aflate la menstruaţie pot avea o paloare mai intensă, datorită dereglărilor hormonale din aceste perioade. Expunerea excesivă la soare poate exacerba cearcănele, datorită producţiei crescute de melanină, pigment responsabil de culoarea închisă a pielii. În unele cazuri, nutriţia deficitară, săracă în vitamine, proteine sau acid folic, poate fi responsabilă de apariţia cearcanelor, problemă care se poate remedia prin dietă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel