Sari la conținut

Ce efect devastator pot avea curele de slăbire asupra creierului

Cele mai multe persoane vor să slăbească pentru că sunt de părere că astfel viaţa lor se va schimba în bine, dar, uneori, dietele pe care le urmează le fac să se simtă mai rău, iar riscul de a dezvolta depresie este mai mare în cazul lor, se arată într-un nou studiu.

Cercetătorii britanici au descoperit că pierderea în greutate nu îi face pe oameni fericiţi, aşa cum se credea. Din contră, persoanele care au reuşit să piardă în greutate, în timpul studiului, au fost de două ori mai predispuse să se simtă triste, singure şi letargice, în comparaţie cu cele care şi-au menţinut greutatea ori s-au îngrăşat.

Cercetarea, realizată la University College London, a arătat că industria de publicitate le transmite persoanelor care vor să piardă în greutate că vieţile lor se vor schimba în bine dacă sunt mai slabe. Din acest motiv, acestea se simt dezamăgite când descoperă că s-au schimbat foarte puţine lucruri în viaţa lor, în afară de numărul kilogramelor.

Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de aproximativ 2.000 de persoane supraponderale şi obeze (bărbaţi şi femei), cu vârsta de peste 50 de ani.

Participanţii la studiu au fost cântăriţi la începutul studiului şi au răspuns unor întrebări privind frecvenţa momentelor în care s-au simţit trişti, singuri şi indiferenţi.

Patru ani mai târziu, 14% dintre voluntari au pierdut 5% din greutatea lor corporală – suficient, potrivit cercetătorilor, pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate.

Testele efectuate au arătat că nivelul tensiunii arteriale şi cel al grăsimilor rele din sânge au scăzut, însă voluntarii au manifestat o stare proastă de dispoziţie.

Persoanele care au scăzut în greutate au fost cu 78% mai predispuse să manifeste simptome ale depresiei, spre deosebire de cele care nu au slăbit, se mai arătă în studiul cercetătorilor britanici.

„Noi nu vrem să descurajăm pe nimeni să încerce să piardă în greutate, un lucru care înseamnă beneficii fizice extraordinare, dar oamenii nu ar trebui să se aştepte ca pierderea în greutate să le îmbunătăţească instantaneu toate aspectele vieţii”, a spus Sarah Jackson, unul dintre cercetătorii care au participat la studiu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel