Sari la conținut

Ce efect neplăcut pot avea paracetamolul și ibuprofenul

Medicamentele pentru tratarea răcelii şi gripei îi pot face pe pacienţi să se simtă mai bine, însă pot afecta sănătatea prietenilor şi a colegilor, întrucât contribuie la răspândirea cu mai multă uşurinţă a microbilor.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, aspirina, paracetamolul şi ibuprofenul pot face ca persoana care şi le administrează să se simtă mai bine, întrucât ajută la scăderea temperaturii, dar, în acelaşi timp, aceste medicamente fac ca microbii să se răspândească mai uşor. Drept urmare, mai multe persoane se pot îmbolnăvi, se arată într-un studiu.

Cercetătorii canadieni au constatat că medicamentele luate de persoanele care au gripă, pentru a scăpa de transpiraţie şi frisoane, sunt responsabile pentru cel puţin 1 din alte 20 de cazuri de boală şi mai multe decese.

Aceştia sunt de părere că persoanele bolnave ar trebui, mai degrabă, să stea acasă, să se odihnească şi să mănânce supă, decât să ia pastile.

Oamenii de ştiinţă de la McMaster University din Ontario, autorii acestui studiu, au analizat mai multe studii despre gripă. Printre acestea se numără şi o cercetare care arată că dihorii au eliberat mai multe virusuri ai gripei, iar infecţia a rămas în corp mai mult timp, după ce li s-au administrat medicamente pentru scăderea temperaturii.

Se crede că temperaturile ridicate în urma instalării febrei determină sistemul imunitar să lupte contra infecţiei. În absenţa febrei, cantitatea de virusuri din tuse şi strănut creşte, astfel încât microbii se răspândesc mai repede.

Deşi, pentru unii oameni, dihorii ar putea părea o alegere ciudată în acest studiu, se pare că simptomele gripei manifestate de aceste animale sunt similare cu cele ale oamenilor, spun cercetătorii.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: