Sari la conținut

Ce exerciţii să faci dacă te-ai trezit cu gâtul înţepenit

Dacă te-ai trezit cu gâtul înţepenit, nimic mai simplu. Câteva exerciţii fizice te vor aduce înapoi în formă. Motivele pentru care ţi se blochează muşchii cefei pot fi variate – de la o poziţie inadecvată în timpul somnului, la statul în curent sau prea mult timp petrecut la birou sau pe canapea.

Înviorarea de dimineaţă îţi încălzeşte muşchii

Iată 3 tipuri de exerciţii pe care să le faci chiar când te-ai dat jos din pat. O dată ce vor fi încălziţi durerea muşchilor se va ameliora

  1. Apleacă-te cu capul în jos, împreunează mâinile la spate şi ridică-le cât mai sus

gât-înţepenit3

2. Stai ca în prima coregrafie, apoi bagă bărbia în piept şi arcuieşte spatele, ţine muşchii abdomenului încordat şi apoi revin-o în poziţia iniţială

gat-inţepenit2

3. Stai în şezut cu fundul pe picioare, apleacă-te în faţă exact ca în fotografie şi du mâinile deasupra capului. Întinde-te cât poţi de mult

gât-întepenit

A.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: