Sari la conținut

Ce legătură există între diabetul de tip 2 și Alzheimer

Alzheimerul și diabetul sunt aceeași boală, susțin specialiștii. Aceștia au descoperit că demența este de fapt diabtul de tip 2 în stadii avansate.

Aceasă descoperire explică de ce aproape trei sferturi dintre pacienții cu această formă de diabet dezvoltă Alzheimer.

Cercetătorii de la Universitatea Alabny din New York State sunt de părere că excesul de insulină ajunge în creier și duce la probleme cognitive, precum pierderea memoriei și confuzia.

”Persoanele care dezvoltă diabet de tip 2 trebuie să realizeze că acesta este un prim pas pe drumul către declinul cognitiv. Dacă la început nu mai sunt capabile să se joace împreună cu copiii lor, peste 30 de ani nici măcar nu îi vor mai recunoaște”, explică Ewan McNay.

Oamenii de știință au au hrănit 20 de şobolani cu o dietă bogată în grăsimi, pentru a le da diabet de tip 2. apoi au testat creierul animalelor și au descoperit că pe măsură ce diabetul progresa, capcităților lor cognitive erau mai afectate.  Cercetătorii au observat la șoareci și plăci amiloide, prezente la pacienții cu Alzheimer.

Ca să ținem la distanță diabetul de tip 2 și Alzheimerul McNay ne sfătuiește:  „Mergeţi la sală şi mâncaţi mai puţine dulciuri”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel