Ce modificări ale pielii anunță cancerul?

Ce modificări ale pielii anunță cancerul?
Ce modificări ale pielii anunță cancerul?

Federaţia Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România lansează astăzi cea de-a treia ediție a campaniei „Un viitor fără pată”, un demers de educare și informare a publicului larg, și în special a tinerilor, cu privire la prevenirea melanomului. Şi anul acesta campania porneşte pe fondul unui comportament îngrijorător al românilor faţă de expunerea la soare: 9 din 10 români nu au fost la un control dermatologic în ultimul an, deși peste 50% dintre aceștia sunt conștienți de faptul că alunițele pot reprezenta un pericol pentru sănătatea pielii. Cu toate acestea, 81% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani nu își verifică alunițele de pe corp, un procent la fel de ridicat – 73%, fiind înregistrat și pentru categoria de vârstă – peste 30 de ani.

Acestea sunt doar o parte din rezultatele chestionarului online Cum se protejează românii de soare realizat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România în luna iulie a acestui an, pe platforma www.ivox.com. Eșantionul a fost compus din 550 de respondenți, dintre care 158 cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani și 392 cu vârsta peste 30 de ani.

Datele oficiale privind incidența melanomului malign arată că, în lipsa unor programe ample și constante de educare și prevenție atât în rândul tinerilor, cât și al adulților, incidența melanomului malign crește. Mai mult, chestionarul online privind comportamentul românilor atunci când se expun razelor solare și modalitatea prin care aceștia aleg să se protejeze și să își îngrijească pielea ne-a arătat o realitate îngrijorătoare. Și în acest an, ne dorim să readucem în atenția publicului importanța unei informări complete despre factorii de risc și metodele de prevenție ale melanomului malign.”, a declarat Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

În prezent, potrivit Skin Cancer Foundation, melanomul este cea mai comună formă de cancer pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 –29 de ani și a doua cea mai comună formă de cancer pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 19 ani1, metoda de prevenţie indicată de medicii specialiști fiind controlul şi analiza periodică a aluniţelor cu ajutorul dermatoscopului.

„Una dintre cele mai importante metode de prevenție împotriva dezvoltării melanomului o reprezintă propria examinare a pielii. Astfel, atunci când analizăm o aluniță sau o leziune de pe piele, este necesar să fim atenți dacă apar următoarele aspecte: asimetria, bordura neregulată, culoarea neomogenă, diametrul peste 6 mm și dacă leziunea evoluează (își modifică aspectul) de la o lună la alta. De asemenea, date oficiale arată că, frecvent, melanomul a fost cauzat de arsurile solare, ca urmare a expunerii necontrolate și prelungite la soare. Putem ține sub control, însă, expunerea la radiațiile solare prin alegerea unor haine potrivite, din material cu țesătură deasă, prin folosirea cremelor de fotoprotecție solară cu indice SPF de cel puțin 15 și prin folosirea unor accesorii precum ochelarii de soare cu protecție UV, a pălăriilor cu boruri largi.” a declarat prof. dr. George Sorin Țiplica, medic primar dermatolog.

 Conform Skin Cancer Foundation, pe plan mondial, în fiecare oră, o persoană cu melanom moare, iar în  2015 este estimat un număr de 9.940 de persoane care vor deceda ca urmare a diagnosticării cu această formă de cancer.

În România, aproape o treime dintre cei care au fost depistați cu această formă de cancer mor anual. De altfel, țara noastră înregistrează o incidență în creștere în ultimii 25 de ani – de la 1,2 la 4,5/100.000 de persoane diagnosticate cu melanom malign.

Rezultatele chestionarului online derulat de către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer au arătat că, deşi evoluţia aluniţelor este un semnal de alarmă, iar atunci când este vorba despre sănătatea pielii celor dragi majoritatea obişnuiesc să le explice pericolele expunerii necontrolate la soare şi importanţa folosirii cremei pentru protecţie solară, românii, şi în special tinerii, nu obişnuiesc să îşi protejeze pielea atunci când se expun mai mult timp la soare ori când practică sport în aer liber.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *