Ce pot face femeile care au probleme în obţinerea orgasmului

Ce pot face femeile care au probleme în obţinerea orgasmului
Ce pot face femeile care au probleme în obţinerea orgasmului

Peste tot este plin de specialişti care dau multe sfaturi despre ce trebuie şi cum trebuie să faci în pat astfel încât să atingi orgasmul. Totuşi, sexul nu se face după reguli stricte

Este important ca ambii parteneri să înţeleagă că nu este obligatoriu ca orgasmul să fie atins de fiecare dată. Atâta timp cât ea se simte împlinită şi mulţumită, nici ea, nici partenerul ei nu trebuie să se simtă ca şi cum ar fi suferit vreun mare eşec pentru că ea nu a avut orgasm.

Sexul trebuie făcut pentru propria plăcere, nu pentru a atinge anumite standarde, pentru a face faţă unor teste sau pentru a putea povesti prietenilor performanţele din pat.

Cu toate astea, trebuie ştiut faptul că în timp ce majoritatea femeilor se bucură de ceea ce simt în timpul unui act sexual cu partenerul lor, faptul că nu pot avea orgasm le lasă un sentiment de nemulţumire. Dacă atingerea orgasmului întârzie să apară şi după mai multe partide de sex, nemulţumirea este cu atât mai profundă.

Vina pentru un orgasm nereuşit poate pleca chiar de la părinţi

Motivele pentru care multe femei nu reuşesc să aibă orgasm sunt destul de complicate şi îşi pot avea rădăcinile tocmai din adolescenţă. Părinţii care sunt prea îngrijoraţi de faptul că fiicele lor ar putea rămâne însărcinate dacă şi-ar începe viaţa sexuală le poate traumatiza pe acestea. În subconştient, apare frica de o relaţie intimă cu un partener, fapt ce le poate inhiba pe fete atât de tare încât nu se pot relaxa suficient şi nu pot avea orgasm.

Înainte ca o femeie să experimenteze pentru prima oară orgasmul, este recomandat ca ea să îşi experimenteze chiar şi singură propriile plăceri pentru a-i putea comunica ulterior partenerului exact lucrurile care îi fac plăcere şi care o ajută să atingă punctul culminant mai uşor.

Masturbarea poate fi un tratament bun

Sexul ar trebui să reprezinte plăcere şi nu este nimic în neregulă ca o femeie să se bucure de această plăcere chiar şi atunci când este singură. Acordaţi-vă permisiunea de a vă bucura de propria sexualitate, exploraţi cu atingeri zona genitală şi observaţi ce vă face plăcere cel mai mult.

Auto-stimularea nu este ceva greşit, de fapt aceasta este chiar o recomandare a terapeuţilor pentru femeile care au probleme în a ajunge la orgasm.

Un alt pont pe care specialiştii îl spun femeilor este acela că nu stimularea vaginului este cea mai importantă, cât cea a clitorisului care poate duce mult mai uşor la orgasm pentru cele mai multe femei.

Masajul cu ulei de corp şi comunicarea între parteneri poate aduce orgasmul mai aproape

Cele mai multe femei au descris orgasmul ca fiind o “vibraţie puternică interioară”. Intensitatea poate varia foarte mult, ea poate fi “acerbă şi sălbatică” sau “liniştită şi senziuală”, numitorul comun al tuturor descrierilor este cu siguranţă faptul că e o senzaţie care se simte foarte plăcut.

Specialiştii le recomandă femeilor care au probleme cu orgasmul din cauza motivelor menţiionate mai sus, să încerce un fel de terapie prin masaj. Masajul poate fi un mod de comunicare foarte bun între doi parteneri. Puteţi folosi cremă sau ulei de corp pentru a vă masa reciproc întreg corpul. Împărtăşiţi păreri despre ceea ce simţiţi, cât de intens vă place să fiţi masaţi.

Nu vă grăbiţi. La momentul potrivit puteţi trece la nivelul următor, masarea şi atingerea zonelor intime. Singura regulă pe care trebuie să o aplicaţi este să faceţi exact ceea ce vă face plăcere.

Chiar şi vibratoarele pot fi o soluţie dacă sunteţi suficient de deschişi spre noutate.

Unele femei pot atinge orgasmul atunci când se masturbează sau când sunt stimulate în mod similar de partenerul lor, dar nu pot ajunge la orgasm în timpul unui act sexual propriu-zis. Acest lucru este firesc, în condiţiile în care doar o mică parte dintre femei pot simţi plăcerea orgasmului în timpul actului sexual. Cele mai multe ajung la climax stimulându-se.

Multe cupluri găsesc rezolvarea acestor probleme prin stimularea ei de către partener până când ea atinge orgasmul, înaintea sau după începerea unui act sexual în sine.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *