Ce recomandări au medicii pentru friguroși

Ce recomandări au medicii pentru friguroși
Ce recomandări au medicii pentru friguroși

În lunile de iarnă tuturor ne e frig, însă atunci când nu reușim deloc să ne încălzim, de vină pot fi obiceiurile neăsănătoase sau unele afecțiuni.

Iată câteva dintre posibilele cauze:

– faptul că săriţi peste mese poate face ca organismul să conserve energia şi să producă mai puţină căldură.

– somnul insuficient ne face apatici şi mai puţin activi.

– boala Raynaud, de exemplu, este o afecţiune al cărei principal simptom este constricţia (îngustarea) micilor vase de sânge care irigă pielea, încetinind astfel circulaţia; simptomul apare, de obicei, ca urmare a expunerii la temperaturi joase ori a unui stres emoţional şi determină albirea sau învineţirea degetelor şi senzaţia de răceală, amorţeală, apoi furnicături şi dureri, mai ales la extremităţi.

– anemia poate fi detectată cu ajutorul unei analize simple de sânge şi corectată cu ajutorul unei diete adecvate, iar la nevoie cu preparate de fier şi vitamine, la indicaţia medicului.

– probleme hormonale: insuficienţa hormonilor tiroidieni poate duce la apariţia senzaţiei persistente de frig, iar la femei, fluctuaţiile nivelului de estrogen pot fi asociate cu sensibilitate la frig.

– Greutatea scăzută a corpului: un indice de masă corporală prea mic poate arăta că atât masa musculară, cât şi cantitatea de ţesut adipos sunt mici. Muşchii generează căldură, iar stratul de grăsime acţionează ca un izolant, aşa că persoanele slabe, la care aceste mijloace biologice de producere şi conservare a căldurii nu sunt foarte eficiente, pot încerca adesea senzaţia de frig.

Medicii recomandă ca, în cazul în care suferiţi constant de frig iarna, să consultaţi un medic generalist şi, la nevoie, un endocrinolog.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *