Sari la conținut

Ce se întâmplă cu Serviciul de AMBULANȚĂ București. Abia mai face față SOLICITĂRILOR

Alis Grasu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Alis Grasu, despre petarde

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat 1.332 de solicitări în 24 de ore, 39 de persoane prezentând fracturi, luxaţii sau entorse, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, managerul instituţiei, Alis Grasu.

„Este vorba despre 1.332 de solicitări în 24 de ore. Dintre acestea, 773 urgenţe de cod roşu şi cod galben. Dintre urgenţe, 107 în loc public. 18 persoane fără adăpost au fost transportate la adăposturile primăriilor sau la spitale, dacă au fost cazuri medicale. 39 de accidente minore prin cădere, suspiciuni de luxaţii, fracturi, entorse”, a afirmat medicul.

Alis Grasu a spus că ambulanţele intră cu dificultate pe străzile laterale şi pe alei din cauza maşinilor parcate pe ambele sensuri.

„Noi am luat măsuri de siguranţă, avem un protocol încheiat cu o societate de off road, care are un număr permanent în dispecerat, îi anunţăm pe ei de fiecare dată când avem o ambulanţă blocată, dar anunţăm şi Consiliul Judeţean Ilfov, astfel încât să fie deblocate ambulanţele şi să devină operaţionale. În toate aceste nopţi cu cod galben şi portocaliu, câte şapte echipe din programul de voluntariat „Există un erou”, cu mijloace proprii, cu maşini personale, au mers în zonele frecventate de oameni fără adăpost şi au identificat astfel de persoane, ne-au anunţat, i-am transportat la spital sau la adăposturi. Dacă aceştia au refuzat, au primit ceai cald şi în unele situaţii – o pătură sau o haină”, a precizat managerul SABIF.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: