Sari la conținut

Ce se întâmplă dacă nu faci duș două zile?

De câte ori trebuie să ne spălăm pe zi ca să fim sănătoși? Depinde. Există persoane care au diverse afecțiuni ale pielii. Normal, aici urmăm indicațiile medicului specialist, ale dermatologului. „Dacă persoana are o dermatită atopică sau alte afecțiuni înrudite de piele, dermatologii recomandă ca aceasta să se spele și o dată la două-trei zile”. Altfel, nimic, absolut nimic nu ne împiedică să ne spălăm de câte ori vrem!

„Mie mi se pare normal ca un adult să se spele măcar o dată pe zi. Asta pentru confortul său și al celor din jur. Bineînțeles, asta depinde și de cât de cald este afară. Altfel, pentru tine însuți, ca să te simți bine, poți să faci și patru – cinci dușuri pe zi! Nu e o lege!”, spune doctor Laura Herdea Comnea, medic de familie.

Iată ce se întâmplă dacă nu faci duș două zile:

Pielea are nevoie de bacterii “bune”

Aproape 1000 de specii de bacterii traiesc pe pielea noastră, alături de vreo 80 de tipuri de ciuperci. Majoritatea acestor bacterii sunt bune pentru organism, pentru că ocupă spațiul ce ar putea fi invadat de bacterii “rele”. Spălatul este a doua linie de apărare împotriva bacteriilor deosebit de dăunătoare, așa că dacă nu vă spălați regulat și vă atingeți gura, ochii, sau nasul, vă puteți îmbolnăvi.

Puteti face infecții ale pielii

Echilibrul dintre bacterii “bune” și “rele” poate fi deranjat de lipsa spălatului. Cele “rele” au tendința să se acumuleze și să se înmulțească foarte rapid, cauzând probleme.

Anumite afecțiuni ale pielii se pot agrava

Dacă nu v-ați spălat deloc, murdăria, transpirația, celulele moarte ale pielii și uleiurile pielii încep să se acumuleze la suprafața acesteia. De asemenea, o igienă precară este și mai dăunătoare pentru oamenii cu afecțiuni cronice ale pielii, cum ar fi acneea.

Veți dezvolta cruste de murdărie pe piele

Dermatita neglijentă este o afecțiune a pielii caracterizată de cruste groase, maro, care apar când nu vă spălați foarte mult timp. Sunt formate din transpiratie, bacterii, piele moartă.

Veți mirosi urât

Contrar opiniei populare, nu transpirația în sine miroase urât. Transpirația de fapt nu are miros. Este mirosul corporal care miroase, atunci când bacteriile care cresc pe piele sparg anumiți compuși din transpirație și îi transformă în alți compuși, foarte urât mirositori.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: