Ce soluții ai dacă ți-ai pierdut un dinte?

Ce soluții ai dacă ți-ai pierdut un dinte?
Ce soluții ai dacă ți-ai pierdut un dinte?

Atunci cand ne-am pierdut dantura din cauza deteriorarii severe a dintilor, in urma unei traume, a unor afectiuni ale gingiei sau chiar interventii nereusite de canal, pacientii se afla deseori in fata unei alegeri dificile: ce sa aleaga implantul dentar sau metoda clasica de punte dentara. De cele mai multe ori elementul decisiv este pretul, fara sa se inteleaga insa ca la o detaliere a acestuia diferenta dintre cele doua lucruri poate ajunge la 200 euro. In tarile dezvoltate implanturile dentare sunt folosite de peste 30 de ani si utilizarea acestora nu mai ridica niciun semn de intrebare in randul medicilor stomatologi si nici a pacientilor.

Pe langa aspectul estetic (obrajii si buzele par cazute), inlocuirea dintilor lipsa va reda pacientilor capacitatea de a mesteca, a vorbi normal, a zambi si a avea o estetica armonioasa. In plus, daca se neglijeaza spatiul ramas liber, este foarte posibil ca ceilalti dinti sa se deplaseze pentru a ocupa locul gol, ceea ce va cauza o muscatura viciata care va duce la probleme ale articulatiei temporomandibulare. In plus pacienti pot fi mult mai susceptibili la afectiuni ale gingiilor si cariilor, aparitia pungilor parodontale, resorbtiilor osoase, mobilizarea si pierderea altor dinti (un dinte extras si neinlocuit atrage dupa sine pierderea altora). Vor aparea si dificultati in realizarea igienei bucale prin acumularea de resturi alimentare an spatiile create.

Diferenta dintre implant si puntea dentara

Implanturile dentare sunt niste suruburi din titan sau zirconiu care sunt inserate in cadrul unei interventii chirurgicale complexe, dar usoara pentru un medic experimentat, care dureaza 30-45 de minute. Fiind realizata sub anestezie locala, pacientul nu sufera niciun fel de durere, aceasta procedura fiind mult mai putin traumatizanta decat o extractie. Dupa interventie se administreaza antibiotice si antialgice si astfel durerea este tinuta in control. Implantul este o piesa dentara din titan, de forma unui surub, care este introdusa in os. Dupa extragerea unui dinte, osul ramane gol si, treptat, se resoarbe. Implantul se va fixa in locul acestui dinte extras si el inlocuieste de fapt radacina unui dinte.

In mod normal, un tratament cu implant este finalizat in mai multe etape pe parcursul catorva luni. In prima etapa, medicul stomatolog fixeaza implantul in osul maxilar/ mandibular si dureaza 3-6 luni pana cand osul fuzioneaza cu implantul. Apoi se face o extensie care prelungeste implantul deasupra gingiei, iar dupa vindecarea gingiilor se ia amprenta si se realizeaza reconstructia folosind o coroana.

Puntea dentara consta intr-un pod care se sprijina pe dintii vecini, aceasta fiind o lucrare care se poate realiza de catre orice medic stomatolog care are o experienta minima. Pentru realizarea acestei lucrari dintii pe care este sustinut podul trebuie pregatiti, piliti si slefuiti si apoi imbracati. De cele mai multe ori aceasta procedura este insotita si de indepartarea nervului celor doi dinti care sprijina puntea.

”Cei mai multi pacienti se tem fie ca implantul ar putea fi respins de organism, dar pe de alta parte nici nu vor sa-si strice doi dinti sanatosi pentru o lucrare. Un medic care nu este specializat in implantologie va fi rezervat in ceea ce priveste implantul, desi este o lucrare extrem de simpla care daca este realizata cum trebuie este mai putin dureroasa si mai eficienta decat puntea. Desigur ca recomandarea de tratament se stabileste doar in urma unui consult amanuntit asupra starii generale de sanatate, gradului de igiena orala, obiceiurilor vicioase, starii de tesut osos, gradului de implantare si valorii parodontale a dintilor stalpi. De obicei insa pretul este elementul decisiv, insa dupa discutii detaliate pacientii inteleg ca diferenta de pret este de aproximativ 200 euro intre o lucrare si alta, iar in cazul implantului se poate plati esalonat, intrucat si implantul se face in mai multi pasi”, explica dr. Andra Custura, medic stomatolog in cadrul clinicii Andra Smile.

Avantajele si dezavantajele implantului dentar

Avantajul principal al implantului dentar este ca pastreaza integritatea dintilor vecini, iar inlocuirea dintelui lipsa se va realiza cu o singura coroana si nu prin trei coroane ca in cazul puntilor, de unde reiese o reducere a pretului. Estetica este si ea mult imbunatatita, deoarece coroana de pe implant se diferentiaza mult mai greu de un dinte natural. Aceasta interventie se poate realiza la orice varsta daca sunt indeplinite cateva criterii si anume o stare generala buna de sanatate, o igiena orala eficienta si lipsa obiceiurilor vicioase cum sunt fumatul si alcool.

Singurele dezavantaje ale implantului tin mai mult de factorul psihologic, pacientii accepta mai greu o interventie chirurgicala si de pretul acestuia, care desi este putin mai mare datorita materialelor moderne, el poate fi esalonat, deoarece realizarea lucrarii finale dureaza aproximativ 4-6 luni. De asemenea implantul necesita si o igiena riguroasa in lipsa sa existand riscul de pierdere a implantului.

Fumatorii care depasesc zece tigari pe zi, persoanele cu o igiena dentara extrem de deficitara si diabeticii care nu isi tin sub control glicemia sunt singurele categorii fata de care medicii au rezerve atunci cand vine vorba despre alegerea implantului dentar pentru a inlocui un dinte.

”Daca pretul unui implant dentar este principalul factor din cauza caruia pacientii renunta la aceasta solutie, ar trebui sa stie ca in functie de materialul utilizat costul implantului se schimba – asa ca daca aleg implanturi cu 300 euro sa stie clar ca e posibil sa aiba probleme la scurt timp. Sunt multe firme producatoare de implanturi, pretul difera de la una la alta, asa ca recomandarea mea ar fi sa se documenteze inainte de a alege, pentru ca astfel vor intelege de unde provine diferenta de pret. Necesitatea unor interventii precum aditia osoasa creste costul de asemenea. Tipul de anestezie utilizata, laboratorul de tehnica dentara, imagistica pentru amprenta gingiilor, conditia fizica a pacientului (daca trebuie facute tratamente preliminare dar si experienta medicului, toate acestea contribuie la cresterea pretului”, explica dr. Andra Custura.

Avantajele si dezavantajele puntii clasice

Indicatia majora de restaurare protetica prin punte este situatia in care dintii vecini sunt deja afectati de carii intr-un procent destul de mare fiind necesara devitalizarea lor sau acoperirea cu o coroana, pentru a nu mai supune pacientul la inca o interventie chirurgicala. Un dinte devital (cu nervul scos) este casant prin lipsa vascularizatiei si se poate sparte foarte usor.

Principalul dezavantaj al puntii este ca se sacrifica dintii stalpi sanatosi prin slefuire, acestia se devitalizeaza, existand riscul aparitiei unor complicatii pulpare, oricat de corecta ar fi obturatia de canal. De asemenea pot aparea si complicatii parodontale si resorbtii osoase in lipsa unei igienizari corecte si riguroase.

”Singurul avantaj al puntii este ca restaurarea estetica si functionala se realizeaza intr-un timp destul de scurt si se accepta mai usor din punct de vedere psihologic. Daca luam insa in calcul faptul ca in cost trebuie inclus si tratamentul celorlalti dinti vecini, cele 2 coronite suplimentare, costul acestei lucrari ajunge undeva la 600-700 euro, fata de un implant care ajunge la 800-900 euro, dar care poate fi platit in doua parti exact asa cum se vor face si manoperele medicale, fata de punte unde suma trebuie achitata in maxim o luna si jumatate de cand se incepe lucrarea. De aceea le recomandam pacientilor sa se gandeasca bine inainte de a alege. Sa vina sa-si puna implantul dentar, care poate tine pana la 15-20 ani si in cele 4 luni de integrare osoasa sa stranga cealalta parte de bani. Ce credeti, este o varianta buna si pentru dumneavoastra?”, adauga dr. Andra Custura.

Costul unui implant ajunge la 550 euro la care se adauga bontul protetic in valoare de 150 euro si coroana metaloceramica de pe implant de 240 euro, ajungand astfel la un cost total de 940 euro. In cazul unei lucrari clasice se platesc cele 3 coroane metaloceramice, care ajung la 380 euro, devitalizarea celor doi dinti vecini care insumeaza 200 euro si reconstituirea dintilor si consolidarea cu pivoti de fibra de sticla care este obligatorie pentru dintii devitalizati, adica inca 110 euro. Astfel ajungem la un cost total de aproape 700 euro, fara sa fi luat in calcul ca pot aparea si costuri de genul pansamentelor in cazul in care devitalizarea dintelui nu a mers perfect si asta aduce dupa sine costuri suplimentare.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *