Ce spun experții despre fumatul pasiv

Ce spun experții despre fumatul pasiv
Ce spun experții despre fumatul pasiv

Fumatul pasiv nu poate fi asociat în mod direct cu dezvoltarea cancerului pulmonar, potrivit rezultatelor celui mai mare studiu realizat pe această temă în Statele Unite ale Americii, pe parcursul a zece ani şi jumătate.

Cercetătorii de la Universitatea din Stanford spun că studiile lor se alătură unor serii de dovezi care arată că, în timp ce fumatul ţigărilor influenţează dezvoltarea cancerului, fumatul pasiv nu are nicio legătură cu această boală.

Astfel, cel mai mare studiu realizat în Statele Unite ale Americii, în care au fost implicate mai mult de 76.000 de femei, nu a găsit nicio legătură între această maladie şi fumatul pasiv.

Doar oamenii care trăiesc în aceeaşi casă cu un fumător peste 30 de ani ar putea fi predispuşi la a dezvolta cancer pulmonar, au spus cercetătorii.

„Faptul că fumatul pasiv nu este asociat cu dezvoltarea cancerului la plămâni arată nevoia de a găsi alţi factori de risc pentru această boală la nefumători”, spune Ange Wang, student la medicină la Universitatea din Stanford, care a prezentat studiul la întâlnirea American Society of Clinical Oncology din Chicago.

Cercetătorii au analizat informaţiile de la 76.304 de participanţi, urmărind expunerea la fumul de ţigară în copilărie, în locuinţa de adult şi la locul de muncă.

Dintre persoanele studiate, 901 au dezvoltat cancer pulmonar în decursul a 10 ani şi jumătate de observaţie.

Studiul, publicat în Journal of the National Cancer Institute, arată că incidenţa cancerului pulmonar a fost de 13 ori mai mare la fumătorii activi şi de patru ori mai mare în cazul foştilor fumători, decât în cazul celor care nu au fumat niciodată ţigări.

De asemenea, riscul dezvoltării acestei boli, atât pentru fumătorii activi, cât şi pentru foştii fumători depinde de nivelul de expunere.

Cu toate acestea, în rândul femeilor care nu au fumat niciodată şi cele care au fumat pasiv nu a fost evidenţiată nicio statistică „semnificativă” în ceea ce priveşte riscul de cancer pulmonar.

Singura categorie de expunere care a arătat o tendinţă spre un risc crescut de a dezvolta această boală a fost în cazul celor care au locuit cu un fumător timp de 30 de ani sau mai mult, au completat cercetătorii.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *