Sari la conținut

Ce pot ascunde picioarele umflate și reci. Şapte semnale de alarmă

Cauze picioare umflate
Sursă foto: Arhivă Doctorul Zilei
picioare umflate cauzate de diferite boli

Umflarea picioarelor poate ascunde boli de rinichi sau de circulaţie, iar durerile în zona tălpii aşa-numita fractură de stres. Cei care îşi târăsc membrele pot avea lipsă de vitamine ori leziuni nervoase.

Deşi de multe ori ignorate, durerile sau modificările care apar la nivelul picioarelor pot ascunde boli grave încă nedepistate şi care, netratate, pot fi extrem de periculoase pentru sănătate, pe termen lung.

Mai mulţi medici explică ce boli pot fi trădate de picioare şi care sunt cauzele lor.

1. Durerile de picioare

Durerile care apar în zona metatarsiană (situată între călcâi şi degetele de la picior) pot fi cauzate de aşa-numita fractură de stres. Aceasta este o mică fisură a unuia dintre oasele metatarsiene. Fractura poate fi cauzată de exerciţiu fizic intens sau de mersul pe distanţe lungi.

„Muşchii obosesc şi nu mai susţin scheletul osos. Atunci, efortul pică direct pe oase şi apare acestă crăpătură”, explică medicul Dia Ahmad, ortoped la policlinica „Titan” din Bucureşti. Astfel de fracturi apar de cele mai multe ori la persoanele în vârstă, dar şi la cei care suferă de osteoporoză.

Durerile metatarsiene, dar şi de călcâie, mai pot fi cauzate de fasciita plantară necrozantă, o afecţiune ce constă în inflamaţia ligamentelor piciorului sau a celui ataşat de osul călcâiului.

„Post-traumatic sau în urma strivirii piciorului se poate ajunge la o întrerupere a vascularizării, care poate fi foarte gravă”, avertizează ortopedul.

În cazul neprezentării în timp util la medic se poate ajunge la cangrenă sau septicemii.

2. Degetele roşii, albe şi albastre

„Colorarea degetelor de la picior în alb, albastru şi ulterior roşu sunt semne ale tulburărilor vasculare, de tipul bolii Raynaud sau ale degerăturilor”, explică Mihaela Leventer, dermatolog la Clinica „Dermastyle” din Bucureşti.

Cauza este reprezentată de o strâmtare bruscă a arterelor, numită vasospasm. Aceasta poate fi declanşată de stres sau de schimbările de temperatură.

3. Degetele curbate

„Principala cauză a modificării axului degetelor sunt pantofii strâmţi”, precizează Mihaela Leventer. Degetele curbate pot fi însă şi un simptom al bolii reumatismale sau un efect secundar al apariţiei monturilor (montul este o mărire a articulaţiei degetului mare de la picior).

Alteori, forma arcuită a unghiilor şi degetelor poate fi doar o moştenire de familie.

4. Umflăturile

Umflarea picioarelor este de obicei o neplăcere temporară cauzată de statul îndelungat în picioare sau de o călătorie prea lungă cu avionul, în special în cazul femeilor însărcinate. Pe de altă parte, dacă umflarea membrelor inferioare se menţine pentru o perioadă mai lungă poate fi un semn al unei boli grave. Potrivit portalului medical WebMD.com, cauzele cele mai comune sunt circulaţia defectuoasă a sângelui, o problemă a sistemului limfatic sau un cheag de sânge.

Poate fi vorba însă şi de o problemă a rinichiului sau a tiroidei.

5. Mâncărimile

Mâncărimile la nivelul picioarelor semnalează de cele mai multe ori eczeme. Acestea pot fi micotice (date de infecţia cu ciuperci), bacteriene sau alergice.

„Eczema alergică poate surveni de la vopseaua sau aditivii din pielea pantofilor”, subliniază dermatologul. O altă cauză a mâncărimilor poate fi psoriazisul plantar. Aceasta este o afecţiune care „se manifestă prin plăci roşii acoperite cu scuame albe. Plăcile roşii pot uneori crăpa”, mai explică Mihaela Leventer.

6. Picioarele reci

Dacă aveţi picioarele reci în mod constant, unul dintre motive poate fi o circulaţie defectuoasă a sângelui. Problemele circulatorii pot fi provocate de fumat, de tensiune arterială ridicată sau de probleme cardiace. Diabetul netratat poate cauza leziuni ale nervilor, care, la rândul lor, pot determina răcirea picioarelor, spun specialiştii citaţi de WebMD.com.

7. Târârea picioarelor

Cauza modificării mersului, prin târârea unuia sau a ambelor picioare, ar putea fi pierderea parţială a senzaţiei din această zonă a corpului, în urma leziunilor apărute la nivelul periferiilor nervoase. Aproximativ 30% dintre aceste situaţii apar în contextul diabetului.

Leziunile nervoase pot fi de asemenea cauzate de infecţii, lipsa anumitor vitamine din corp sau de alcoolism.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: