Sari la conținut

Ceaiul-minune care arde grăsimea şi previne cancerul

Se obţine din frunze de Camellia sinensis şi este unul dintre cele mai greu de procesat ceaiuri, deoarece se oxidează parţial în timpul procedeului mai mult decât ceaiul verde şi mult mai puţin decât cel negru. Este cunoscut în medicina tradiţională chineză în special pentru că ajută la slăbit, de aceea a şi fost botezat „arzător de grăsimi” („fat burner”).

Ceaiul oolong a început să devină un remediu tot mai cunoscut, despre care tot mai mulţi cercetători susţin că previne cancerul, artrita reumatoidă şi stimulează arderea grăsimilor. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă japonezi şi publicat în revista de specialitate a Şcolii de Medicină de la Universitatea Tokushima, Japonia, arată că persoanele care consumă oolong ard de peste două ori mai multe calorii decât cele care obişnuiesc să bea aceeaşi cantitate de ceai verde.
De asemenea, reduce efectul de îngrăşare pe care-l au carbohidraţii. O dietă bogată în aceştia determină creşterea în greutate, prin ridicarea nivelului de insulină (hormonul responsabil cu „stocarea” grăsimii).

O altă cercetare  publicată de oamenii de ştiinţă japonezi de la Centrul de Cercetare din Osaka a demonstrat că, atunci când ceaiul oolong este consumat cu un sfert de oră înainte de a consuma carbohidraţi, acesta reduce creşterea nivelului insulinei. Acest lucru înseamnă că vă veţi putea bucura liniştiţi de o prăjitură după ce aţi băut acest ceai.

Estompează ridurile şi tratează acneea
Ceaiul oolong curăţă pielea, asigurând un ten fără acnee sau impurităţi şi cu o strălucire sănătoasă. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Shiga, Japonia, a arătat că, după doar o lună de consum zilnic de ceai oolong, aspectul tenului se îmbunătăţeşte.
Estompează semnele de îmbătrânire. Radicalii liberi sunt cei care afectează substanţele din corpul uman, din cauza ultravioletelor, chimicalelor nesănătoase din mâncare, poluării şi stresului ducând la apariţia ridurilor, a petelor şi a anumitor boli. Un studiu realizat în 2004 de medicul Kenichi Yanagimoto şi de colegii săi de la Universitatea California arată că persoanele care beau ceai oolong experimentează o reducere cu până la 50% a efectelor radicalilor liberi după numai 15 zile de consum.

Previne apariţia cariilor
Pe lângă virtuţile sale, oolong asigură o dantură frumoasă şi sănătoasă. Un studiu realizat de Departamentul de Stomatologie al Universităţii din Osaka, Japonia, a arătat că, în urma consumului acestui ceai, dinţii se întăresc, este prevenită apariţia cariilor, iar tartrul se reduce.
În plus, întăreşte şi sistemul imunitar. Potrivit unui studiu publicat în revista „Antioxidants & Redox Signaling”, persoanele care au consumat ceai oolong au o imunitate mai mare, iar riscul apariţiei de infecţii şi răceli este cu mult diminuat.

*Ceaiul se găseşte la Plafar*

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: