Ceaiurile care-ți păstrează o siluetă frumoasă în sezonul rece

Ceaiurile care-ți păstrează o siluetă frumoasă în sezonul rece
Ceaiurile care-ți păstrează o siluetă frumoasă în sezonul rece

Infuziile din flori și frunze de soc, cicoare sau mesteacăn ard toxinele și colăceii de grăsime.

Patru-cinci luni pe an cât durează sezonul rece, oamenii au tendința să treacă pe modul ”hibernare”, ceea ce înseamnă că se mișcă mai puțin, dar mănâncă mai mult. Aici intervine roul ceaiului din plante, o băutură fierbinte care aleasă cu grijă, poate ”topi” la propriu depozitele de grăsime.

Florile de soc, mai ceva ca o pilulă de slăbit

Iar spectrul plantelor cu efect de subțiere nu se limitează doar la frunzele de ceai verde. Florile de soc, spre exemplu sunt chiar mai bune:au o acțiune ușor laxativă, stimulează transpirația și eliminarea substanțelor reziduale din organism. De altfel, florile de soc sunt folosite ca remediu împotriva constipației și a bolilor de rinichi.

Nu trebuie trecute cu vederea ceaiurile din rădăcină de cicoare sau frunze de mesteacăn. ”Prima contribuie la îmbunătățirea digestiei și diminuează apetitul, în timp ce mesteacănul este diuetic, depurativ și elimină excesul de apă din țesuturi”, detaliază fitoterapeutul Andreea Dragomirescu, de la Centrul Naturist de Sănătate Steaua Divină.

Nu în ultimul rând, pe lista poțiunilor calde care ne mențin greutatea sub control se regăsește ceaiul de ghimbir. ”Este foarte bun stimulent digestiv, amplifică arderile de grăsimi și ajută la digestia optimă a alimentelor grele. În plus, elimină toxinele din corp”, explică fitoterapeutul.

Bune și macerate

Opțional, plantele se pot consuma între mese, după ce au fost macerate la rece timp de 5-7 ore (3 linguri de plantă la un litru de apă plată sau de izvor) sau râșnite-pulbere, câte o linguriță luată cu apă de patru ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă. La fel de ușorde introdus în dietă sunt și semințele de pătlagină (psyllium), care se umflă în stomac dând senzația de saietate: o linguriță de semințe se pun într-o cană de ceai și se beau înainte de masă. De departe, cel mai bun moment pentru a începe o cură de detoxifiere cu aceste plante, arată specialistul, este imediat după sărbatori, cu mențiunea că fără o alimentație cumpătată, ceaiurile nu pot face minuni.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *