Sari la conținut

Cel mai bătrân om din lume are 146 de ani. Iată ce lucru simplu l-a ajutat să ajungă la această vârstă

Mbah Gotho este cel mai bătrân om din lume. Indonezianul și-a sărbătorit pe 31 decembrie cea de 146-a aniversare. Bărbatul spune că răbdarea este cheia unei vieţi lungi.

Mbah Gotho are documente care atestă că s-a născut la data de 31 decembrie 1870. Bărbatul trăieşte într-un sat din provincia Java centrală, iar autorităţile confirmă autenticitatea actelor sale. Astfel, el deţine titlul de cea mai vârstnică persoană din lume. Anterior, acest titlu i-a revenit franțuzoaicei Jeanne Calment, care a murit la vârsta de 122 de ani.

El și-a petrecut aniversarea alături de nepoții săi, după ce, a supraviețuit fraţilor săi, celor patru soţii şi copiilor pe care i-a avut cu acestea.
Petrecerea a avut loc în prezenţa nepotului său Suryanto şi a soţiei acestuia, Suwarni, care, împreună cu vecinii şi prietenii i-au cântat „La mulţi ani!” bătrânului care i-a privit zâmbind şi care a reuşit să stingă lumânările de pe tort.

Întrebat care este secretul unei vieţi îndelungate, Gotho a spus că „reţeta este răbdarea”. Bărbatul a povestit că a început să se pregătească pentru moarte încă din 1992 și că are mormântul pregătit. 

În ziua în care a împlinit 146 de ani, Mbah Gotho a spus că tot ce îşi doreşte este să moară, după ce a început să aibă nevoie de ajutor pentru a se deplasa şi a mânca. Nepoţii săi afirmă că bătrânul îşi petrece mai toată ziua ascultând programele radio, pentru că vederea i-a slăbit foarte mult.

Mai multe persoane spun că au doborât recordul lui Calment, însă vârstele lor nu au fost confirmate. Nigerianul James Olofintuyi a susţinut că are 171 de ani, în timp ce etiopianul Dhaqabo Ebba a spus că are 163, însă, fără documente care să ateste asta titlul nu le poate fi oferit, titrează publika.md

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel