Sari la conținut

Cel mai folosit condiment a provocat 2,3 milioane de decese în întreaga lume

Deşi, acest condiment nu ar trebui să lipsească din alimentaţie, consumul excesiv poate cauza probleme grave de sănătate.

Consumarea unei cantităţi prea mari de sare a cauzat apariţia afecţiunilor inimii, a atacurilor de cord şi a accidentelor vasculare. Motivul: atunci când nivelul de sodiu din organism este prea mare, corpul reţine multă apă şi astfel volumul de fluide din corp creşte. Mulţi cercetători leagă acest proces de hipertensiune, care la rândul său este legată de riscul crescut de afecţiuni cardiace coronariene sau de atac cerebral. Explicaţia constă în faptul că, atunci când există o cantitate mare de lichide la nivel cerebral, există o şansă ca slăbiciunile de la nivelul vaselor de sânge cerebrale să fie expuse şi chiar să explodeze, provocând un atac cerebral.

Din cele 2, 3 milioane de decese, un milion (40%) au fost considerate premature, adică indivizii aveau în jur de 69 de ani sau mai puţin atunci când au murit. Conform studiului, categoria cea mai la risc este reprezentată de bărbaţi (60% din decese).

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un adult nu trebuie să consume mai mult de 5 grame pe zi de sare.

Pentru a reduce consumul de sare este important să ştiţi în ce cantităţi o găsiţi în principalele alimente:

– pâine: 2,5-2,7 g sare/bagheta de 350 g;
– brânză: 0,6-1,4 g/100 g;
– hamburger : 0,5- 0,7 g/burger de 250 g;
– supă instant: 8-11 g/100 ml;
– mezeluri: 0,9- 2 g/100 g;
– cereale: 1-1,1 g/100 g;
– conserve: 2-3 g/cutie.

CITIŢI ŞI:

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: