Cel mai simplu mod prin care afli dacă partenerul tău este infidel. Mâinile îl dau de gol

Cel mai simplu mod prin care afli dacă partenerul tău este infidel. Mâinile îl dau de gol
Cel mai simplu mod prin care afli dacă partenerul tău este infidel. Mâinile îl dau de gol

Raportul dintre lungimea degetului arătător şi cea a degetului inelar ar putea să indice gradul de fidelitate al unei persoane, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la universităţile Oxford şi Northumbria din Marea Britanie.

Înainte de a se angaja într-o căsătorie, oamenii ar trebui să examineze mâinile viitorului partener de viaţă, întrucât acel raport dintre degetul arătător şi cel inelar ar putea să indice înclinaţia unei persoane spre fidelitate sau, dimpotrivă, spre infidelitate, afirmă autorii studiului, publicat recent în revista britanică Biology Letters, informează francetvinfo.fr.

Potrivit altor studii, un nivel ridicat de testosteron la care este expus fetusul în timpul sarcinii determină mai târziu, în viaţa adultă a acelei persoane, un caracter mai puţin înclinat spre fidelitate. Or, nivelul de testosteron este de asemenea responsabil cu diferenţa de mărime dintre degetul arătător şi cel inelar. În timpul sarcinii, fetusul este supus acţiunilor mai multor niveluri de hormoni sexuali: cei estrogeni, hormonii feminini, favorizează lungirea degetului arătător, în timp ce testosteronul, hormonul masculin, contribuie la creşterea în lungime a degetului inelar.

Cercetătorii de la universităţile Oxford şi Northumbria s-au folosit de acest indiciu pentru a studia un eşantion de 1.314 britanici – bărbaţi şi femei – şi au comparat rezultatele lor cu cele obţinute dintr-un studiu despre comportamentele sociale şi sexuale, realizat pe un eşantion de 595 de voluntari nord-americani şi britanici.

„În ambele populaţii studiate, am observat ceea ce pare să fie un grup de bărbaţi şi femei mai înclinaţi spre fidelitate şi un alt grup de bărbaţi şi femei mai înclinaţi spre vagabondaj sexual”, a explicat Rafael Wlodarski, profesor de psihologie la Universitatea Oxford, unul dintre autorii studiului.

Potrivit studiului britanic, procentul de bărbaţi înclinaţi spre vagabondaj sexual ar fi în medie de 57% (restul de 43% dintre bărbaţi fiind înclinaţi spre fidelitate). În schimb, 47% dintre femei sunt înclinate spre vagabondaj sexual (iar restul de 53% sunt înclinate spre fidelitate).

Prezenţa celor două grupuri în rândul populaţiei umane ar explica motivul pentru că, în regnul animal, „fiinţa umană a figurat întotdeauna la jumătatea distanţei dintre speciile monogame şi speciile poligame”, afirmă autorii studiului.

Totuşi, oamenii de ştiinţă spun că studiul care a analizat lungimea degetelor sugerează un procent mai mare de bărbaţi şi femei înclinaţi spre infidelitate în comparaţie cu rezultatele obţinute de studiile bazate pe sondaje şi chestionare.

„Comportamentul uman este influenţat de numeroşi factori, precum mediul şi experienţa de viaţă, iar ceea ce se întâmplă în timpul vieţii uterine ar putea avea un efect minor asupra unui lucru atât de complex precum relaţiile sexuale umane”, a subliniat Robin Dunbar, profesor la Universitatea Oxford, unul dintre ceilalţi autori ai studiului.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. doctorul noptii says:

    plm n-am priceput nimic din articolul asta…
    ala care l-a scris e fumat…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *