Sari la conținut

Cele mai eficiente soluții naturale pentru calmarea durerilor și inflamației articulațiilor

Rigiditate, umflături, inflamații, durere… problemele articulare sunt pe cât de supărătoare pe atât de frecvente în sezonul rece. Pe măsură ce zilele friguroase și mohorâte se succed în calendar, din ce în ce mai multe persoane de toate vârstele ajung în farmacii sau în cabinetele medicilor acuzând dureri la nivelul articulațiilor.

Soluții pentru îndepărtarea disconfortului există, iar cel mai bine ar fi să mizăm pe efectul substanțelor naturale, fără medicamente antiinflamatorii și fără efecte secundare! Să aflăm cum pot fi protejate articulațiile cu ajutorul unei noi generații de ingrediente naturale: uleiul marin bionovex și acidul hialuronic.

Tratamentul trebuie să înceapă din vreme

Durerile articulare apar în general din cauza artrozei. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, artroza reprezintă cea mai frecventă cauză de boală raportată la populația adultă. De ce? Pentru că după vârsta de 65 de ani, nimeni nu scapă de artroză. Așa cum trecerea anilor lasă urme asupra fizionomiei noastre, în același mod se instalează și procesul degenerativ la nivelul structurii articulațiilor. Dar aceasta nu înseamnă că artroza reprezintă o fatalitate. După vârsta de 40 de ani, toate persoanele ar trebui să devină conștiente de problemele ce pot surveni la nivel articular și să adopte măsuri de prevenție. Medicii spun că protejarea articulațiilor ar trebui să fie „la fel de naturală ca periatul dinților”. Așadar, doar un tratament precoce și corect poate limita procesul distructiv din articulații.

Strategiile privind protecția articulațiilor sunt legate de menținerea funcției acestora prin adoptarea unui stil de viață sănătos și aplicarea unor măsuri preventive:

– alimentație echilibrată,
– activitate fizică adaptată vârstei și capacității individuale de efort,
– combaterea obezității, întrucât fiecare kilogram în plus suprasolicită articulațiile, ducând în timp la deteriorarea lor,
– administrarea unor suplimente alimentare cu efect de prevenire a apariției durerilor, degradării articulațiilor și pierderii funcțiilor,
– utilizarea unor preparate topice care calmează disconfortul.

Două ingrediente naturale pentru sănătatea articulațiilor 

Pentru a preveni procesul degenerativ al articulațiilor trebuie acționat pe două fronturi:

1. refacerea și reconstrucția lichidului sinovial și a cartilajului articular;
2. îndepărtarea inflamației pentru a reduce durerea.

Există două ingrediente naturale care împreună reușesc să mențină sănătatea articulațiilor:

  1. Acidul hialuronic – reface și menține flexibilitatea articulațiilor. Acidul hialuronic se găsește în mod natural în articulații, fiind componentul-cheie al lichidului sinovial și cartilajului, însă, odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea acestuia scade semnificativ. De aceea, suplimentarea aportului de acid hialuronic oferă protecție împotriva procesului degenerativ al articulațiilor.
  2. Uleiul marin natural – calmează disconfortul la nivelul articulațiilor. Uleiul marin pur Bionovex obținut din midie cu margini verzi (Perna canaliculus) conține acid eicosatetraenoic (ETA), un acid Omega-3 cu proprietăți antiinflamatorii naturale. Așa se explică eficiența acestui ingredient natural în combaterea inflamației și a durerii. 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel