Cele mai grave greșeli de alimentație care îți distrug pielea

Alimente pline de amidon, cum ar fi pâinea albă, pastele şi orezul alb cauzează creşteri bruşte ale glicemiei, lucru care conduce la inflamare.
Cele mai grave greșeli de alimentație care îți distrug pielea

Acneea, ridurile și alte afecțiuni ale pielii pot apărea din cauză unei diete nesănătoase.

Iată care sunt cele mai grave greșeli de alimentație care îți pot distruge pielea.

1. Mănânci prea multe dulciuri

Alimentele bogate în zahăr îţi fac glicemia să crească, lucru care cauzează inflamare cronică în organism şi care afectează colagenul şi elastina printr-un proces numit „glicare“. Zahărul digerat se ataşează, permanent, de colagenul din pielea ta. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată când mănânci alimente dulci, cum ar fi bomboane, îngheţată, condimente sau alimente procesate.

Bolile pielii, cum este acneea sau rozaceea sunt agravate de procesul de glicare.

„Acest proces este foarte dăunător din punct de vedere metabolic“, declară nutriționistul Julie Upton. Dacă simţi nevoia de ceva dulce, mănâncă fructe bogate în antioxidanţi pentru a neutraliza inflamarea cauzată de creşterea bruscă a glicemiei şi a insulinei.

2. Mănânci prea multe alimente care îți cresc glicemia

Dietele bazate pe un conţinut glicemic mare îmbătrânesc pielea prematur. Alimente pline de amidon, cum ar fi pâinea albă, pastele şi orezul alb cauzează creşteri bruşte ale glicemiei, lucru care conduce la inflamare.

Acest proces produce enzime care distrug colagenul şi elastina, dându-ţi aspectul de piele lăsată şi riduri. Mai mult, studiile au demonstrat că înlocuirea acestor alimente cu unele cu un conţinut glicemic mai mic, cum ar fi cerealele sau fasolea, ajută la vindecare acneei.

3. Exagerezi cu sucurile

”Sursa numărul unu de zahăr adăugat sunt băuturile”, spune Upton.

La fel ca în cazul alimentelor, zahărul din băuturi cauzează îmbătrânirea preamtură a pielii, acnee şi la alte probleme inflamatorii, mai ales pentru că zahărul din sucuri şi din băuturile carbogazoase este absorbit de organism foarte repede.

Sucurile acidulate sunt cel mai mare vinovat, mai ales că pot conţine substanţe care grăbesc glicarea.

Cantităţile mari de alcool pot, de asemenea, provoca probleme mari cu tenul.

Alcoolul îţi deshidratează pielea şi, astfel, accelerează procesul îmbătrânirii. Apa din celule este cea care îţi ţine tenul întins şi reduce ridurile. ”Dacă nu bei destulă apă în timpul zilei, şi apoi bei câteva pahare de vin seara, atunci chiar îţi faci rău singur“, spune Julie Upton.

Dacă te îngrijorezi de efectele deshidratării asupra tenului, trebuie să eviţi şi băuturile cu cofeină, care contractă vasele de sânge, reduc circulaţia şi conduc la deshidratare.

Pentru o piele sănătoasă, nu uita de hidratare şi de alimentele sănătoase.

Mai mult, o dietă bogată în fibre, în proteine şi în grăsimi sănătoase, ca cele care se găsesc în peşte, ajută tenul să se păstreze tânăr şi să se lupte cu bolile inflamatorii specifice. Poate că rezultatele nu se vor manifesta imediat, însă nu trebuie să subestimezi puterea unei diete sănătoase, spun specialiştii.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *