Cercetătorii au reușit să vindece pentru prima dată, o boală care nu avea leac

Cercetătorii au reușit să vindece pentru prima dată, o boală care nu avea leac
Cercetătorii au reușit să vindece pentru prima dată, o boală care nu avea leac

Cercetătorii de la Ecole polytechnique fédérale din Zurich (EPFZ) au reuşit să vindece artrita într-un studiu realizat pe şoareci şi intenţionează să testeze noua terapie în curând şi pe pacienţi umani, potrivit unui comunicat.

Poliartrita cronică reprezintă o inflamaţie a articulaţiilor, foarte dureroasă, care afectează aproximativ 1% din populaţia mondială, potrivit EPFZ.

Deocamdată nu există medicamente care să fie capabile să încetinească sau să stopeze evoluţia bolii, care cauzează degenerarea cartilagiilor şi a oaselor.

Medicii elveţieni au reuşit să vindece complet şoarecii din acest experiment cu ajutorul unui anticorp „înarmat”, combinat cu un medicament deja disponibil pe piaţă, Dexametazon. Metoda a avut rezultatele scontate pe şoareci, a explicat cercetătoarea Teresa Hemmerle.

Cercetătorii au testat anticorpul „înarmat” alături de acel medicament. Dacă este administrat doar unul dintre ele, atunci terapia nu are efect. În schimb, atunci când ambele elemente ale tratamentului sunt aplicate simultan, inflamaţiile tipice acestei boli dispar în doar câteva zile.

Teste clinice sunt prevăzute să aibă loc în 2015 pe pacienţi umani care suferă de poliartrită cronică. Proiectul este susţinut de Comisia federală pentru tehnologie şi inovaţie (CTI) din Elveţia.

Testele vor fi coordonate de compania specializată în biotehnologie Philochem, care are sediul general în apropiere de Zurich.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *