Chinul inimaginabil al unei anorexice, care s-a înfometat 16 ani! A ajuns la 24 de kilograme, după ce colegii au numit-o ”grăsană”

Chinul inimaginabil al unei anorexice, care s-a înfometat 16 ani! A ajuns la 24 de kilograme, după ce colegii au numit-o ”grăsană”
Chinul inimaginabil al unei anorexice, care s-a înfometat 16 ani! A ajuns la 24 de kilograme, după ce colegii au numit-o ”grăsană”

Stephanie Rodas, în vârstă de 28 de ani, se luptă cu anorexia de la 13 ani. Pe parcursul a 16 ani, a ajuns și în cel mai critic punct, când cântărea 24 de kilograme!

Deși familia a trimis-o de nenumărate ori la clinici și spitale, ea mânca acolo cât să dea impresia că și-a revenit, după care își relua obiceiurile alimentare, relatează DailyMail.

Acum 7 luni era să moară. Stephanie a spus că și dacă mânca 100 de calorii pe zi, făcea exerciții 10 ore.

În copilărie, Stephanie a fost supraponderală, iar adolescența i-a fost marcată de răutățile colegilor vizavi de greutatea ei.

Invitată la o emisiune, Stephanie a mărturisit că la 13 ani se simțea hidoasă. Toți colegii îi spuneau ”grăsana”, fapt care a marcat-o profund. Când intra în sala de mese, aruncau în ea cu mâncare.

De-a lungul anilor, familia sa a început să își facă griji, deoarece se subția pe zi ce trecea. La vârsta de 17 ani, au trimis-o la o clinică din New Jersey.

Nu s-a vindecat, dimpotrivă. Acolo a învățat de la alte paciente, internate cu aceeași problemă, trucuri de a-i păcăli pe ceilalți și de a da senzația că e bine.

La 23 de ani, a încercat singură să se salveze, apelând la yoga, medicină holistică și nutriționiști, dar nu a reușit.

După 16 ani de luptă cu boala, Stephanie a recunoscut că are nevoie de ajutor, după ce în februarie, sora sa a găsit-o inconștientă în casă, după ce luase calmante, nu se știe în ce cantitate.

Familia a crezut că o va pierde, dar Stephanie a fost o luptătoare. În cadrul emisiunii la care a fost invitată, fata a implorat cu lacrimi în ochi: Trebuie să existe o cale de a mă vindeca.

Întrebată de un medic ce vede, atunci când se privește în oglindă, fata a spus tristă: Pentru că pe dinăuntru mă simt moartă, mi-e mai comod să mă văd mai mică.

Stephanie va fi monitorizată de acum înainte de medici și specialiști, care vor încerca să o aducă în stadiul de a se iubi pe ea.

135 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook